Clasa a XII-a. Rolul dialogului ecumenic

Încercări de unire s-au făcut destul de multe, atât pe timpul împăraţilor bizantini din secolele al Xl-lea - al XV-lea, cât şi în zilele noastre. Din păcate, aceste încercări nu au dus la nici un rezultat, din două motive: 1. În primul rând, peste toate aceste reuniuni împărăţea mândria omenească ce nu voia să recunoască greşelile făcute de un popor sau altul în decursul istoriei, greşeli care au fost în defavoarea Sfintei Biserici. 2. În al doilea rând, din cauza intereselor politice. Cele mai puternice state doresc să-şi impună supremaţia peste altele mai mici. Este normal ca în acest caz, cei robiţi să urmeze credinţa statului cuceritor. De aceea, nu s-a ajuns la nici un rezultat, ba ruptura s-a adâncit şi mai mult. Prin ecumenism sau mişcare ecumenică înţelegem tendinţa manifestată în lumea creştină a secolului XX de unire a tuturor Bisericilor, pentru a se ajunge la o singură turmă şi un singur păstor. Apărută iniţial în sânul Protestantismului, dorinţa de refacere a unităţii Bisericilor a găsit ecou favorabil şi în rândul Bisericilor Ortodoxe şi Romano-Catolice. Mişcarea ecumenică s-a conturat sub acest nume, în chip pregnant, din 1920, şi îşi are rădăcinile în iniţiativele şi acţiunile întreprinse în lumea anglicană şi protestantă din a doua jumătate a secolului al XlX-lea. La 22 august 1948, la Amsterdam, în Olanda, s-a întemeiat „Consiliul Ecumenic al Bisericilor" prin fuzionarea mai multor Biserici şi grupări creştine. Statutul prevede: Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), este o asociaţie frăţească de Biserici, care primesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor... Din CEB fac parte confesiunile protestante şi câteva Biserici Ortodoxe. Biserica Romano-Catolică nu face parte din CEB. La început, Bisericile Ortodoxe au refuzat să participe la Adunarea generală a CEB, întrucât programul mişcării ecumenice a început să se orienteze după unele vederi social-politice străine spiritului Ortodoxiei. însă Patriarhul ecumenic Atenagora I de Constantinopol a recomandat Bisericilor Ortodoxe colaborarea cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Biserica Ortodoxă Română a intrat în 1961. Au mai intrat în CEB: Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Polonă, Biserica Ortodoxă Sârbă. De-a lungul anilor, au avut loc mai multe Adunări generale ale CEB, care au dezbătut diferite teme de o importanţă majoră pentru contextul lumii contemporane. În cadrul acestui Consiliu Ecumenic, Biserica Ortodoxă are conştiinţa că ea este „Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească", aceasta fiind de fapt convingerea de bază care îi ghidează pe toţi ortodocşii în relaţiile lor cu ceilalţi creştini. Ortodoxia nu se consideră atât o religie, fie ea şi cea mai bună, ci ea este Biserică, adevărata Biserică întemeiată de Mântuitorul Hristos pe Cruce, care a păstrat nealterate adevărurile de credinţă. De aceea, participarea Ortodoxiei la Mişcarea Ecumenică are un înţeles misionar, adică acela de a chema, de a uni cu ea toate Bisericile creştine care s-au desprins din ea, formând astfel Biserica nedivizată de la începutul creştinismului. Dar rolul dialogului ecumenic este mai mult decât promovarea discuţiilor religioase, şi anume cel de accentuare a misiunii Bisericii în societate, prin luarea de poziţie asupra fenomenelor majore actuale cu impact direct asupra oamenilor şi asupra viitorului umanităţii întregi. Ceea ce motivează Bisericile în dialogul lor este dorinţa de reconciliere, şi în această privinţă, participanţii s-au angajat să favorizeze colaborarea în toate domeniile, cum ar fi: misiunea, dialogul şi respectarea conştiinţei fiecărei persoane, să se încurajeze asociaţiile locale, instituţiile publice şi organismele europene în munca lor de reconciliere, colaborarea între confesiunile creştine în propovăduirea Evangheliei şi în combaterea păgânismului, o mai bună cunoaştere reciprocă, o oportunitate a celorlalte confesiuni de a cunoaşte Ortodoxia, ocazie pentru lumea ortodoxă de a împrumuta de la ceilalţi o anumită experienţă pozitivă pe plan ştiinţific şi social. De asemenea, dialogul ecumenic ne îndeamnă la colaborarea în vederea rezolvării unor probleme grave ale umanităţii, precum sărăcia, boala, poluarea, războaiele. Violenţa împotriva femeii este un fapt extrem de prezent în viaţa societăţii. în aceste condiţii, Bisericile au fost chemate să denunţe violenţa sub toate aspectele ei, ca formă a păcatului, ca formă de violare a drepturilor persoanei umane. O formă de manifestare a ecumenismului local din România după 1989 este reprezentată de Societatea Biblică Interconfesională, din care fac parte 12 Biserici şi confesiuni, şi anume: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Armeană Apostolică, Biserica Reformată, Bisericile Evanghelice, Vicariatul Sârb Ortodox, Vicariatul Ucrainean Ortodox, Comunitatea Penticostală, Comunitatea Adventistă, Comunitatea Baptistă de limba română şi cea de limba maghiară, precum şi Biserica Unitariană. Activitatea principală a acestei societăţi este răspândirea cuvântului lui Dumnezeu în şcoli, închisori, cămine de bătrâni sau de copii orfani, realizarea traducerii Sfintei Scripturi acceptată de toţi membrii. În cadrul dialogului ecumenic, Ortodoxia şi-a adus o contribuţie remarcabilă. Ea a cerut întoarcerea tuturor Bisericilor desprinse din ea la baza doctrinară creştină a Sinoadelor Ecumenice, a accentuat necesitatea şi folosul Sfintei Tradiţii, care, alături de Sfânta Scriptură, este o mărturie a Evangheliei lui Hristos, a atras atenţia asupra învăţăturii de credinţă despre preacinstirea Maicii Domnului, a arătat că icoana este o realitate dintotdeauna a Bisericii. În ultimul timp, un număr crescut de voci vorbesc de un „ecumenism mai larg", înţelegând prin aceasta o deschidere a ecumenismului de până acum şi la alte religii şi tradiţii culturale, scopul acestui dialog inter-religios fiind fie convertirea lor la creştinism, fie stabilirea de relaţii de pace şi înţelegere, pentru o bună convieţuire. Mişcarea ecumenică este bună în intenţiile sale, însă trebuie semnalat că, după mai bine de trei sferturi de veac de consfătuiri, întruniri, congrese, discuţii şi adunări generale, se constată că Bisericile sunt încă departe de a realiza unitatea de credinţă în Iisus Hristos, care rămâne de fapt adevărata unitate, atât de dorită de Domnul nostru Iisus Hristos. Adevărata unitate în credinţă se va realiza atunci când creştinii Bisericilor din lume vor mărturisi într-o inimă şi un cuget ceea ce a stabilit şi ne învaţă Biserica dreptmăritoare în Simbolul Credinţei, formulat în Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol din 381: Cred în una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Aceasta se va realiza când va binevoi Dumnezeu ca toţi cei ce-L caută pe El cu sinceritate să se întoarcă la Biserica cea dreptmăritoare.