Clasa a IX-a. Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe

Viaţa cultică are un dublu rol: abandonarea unui mod de viaţă plin de compromisuri şi păcate de către cel ce se hotărăşte să trăiască, să se adâncească, să urmeze o viaţă nouă, şi sporirea în virtute, îndumnezeirea celui care deja merge pe această cale. Sfintele slujbe sunt ca nişte porţi prin care omul intră în spaţiul sfânt al Bisericii. Fără a trece aceste porţi, el nu se poate bucura de darurile Duhului Sfânt care sunt oferite numai în cadrul Bisericii. Prin primirea lor, toate celelalte aspecte ale vieţii cultice se cer trăite. Se cere sfinţirea şi îndumnezeirea continuă a vieţii prin participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Se cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru activităţile pe care le săvârşeşte omul în decursul vieţii lui, lucru care se realizează prin Sfintele Ierurgii, adică prin acele rugăciuni care se citesc de preot atunci când credinciosul vrea să sape o fântână, să sfinţească ogorul, casa, maşina etc. Toate acestea dau o stare, dar şi cer o stare. Cam la fel se întâmplă şi în cazul în care ne hotărâm să participăm la viaţă cultică a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Şi spunem „cam la fel" deoarece, pe lângă pregătirile obligatorii pe care le-am prezentat mai sus, în cazul vieţii sociale mai avem nevoie şi de o pregătire sufletească, duhovnicească, care constă în: ■ iertarea tuturor celor cărora poate le-am greşit; ■ părăsirea gândurilor rele pe care le avem asupra cuiva; ■ părăsirea păcatelor care întinează viaţa sufletească şi trupească a omului Această pregătire a noastră trebuie să fie dublată şi de o stare sufletească (şi morală) adecvată. Aşa cum nu se concepe ca la întâlnirea cu vreo rudenie sau vreun prieten(ă) bolnav să ne prezentăm spumegând de mânie, sau în cazul unei înmormântări să râdem în hohote, tot astfel, şi în Sfânta Biserică sau la vreo slujbă oficiată în orice alt loc, se cade să avem o stare sufletească (şi morală) care să permită deplina noastră curăţire de păcate şi sălăşluirea lui Dumnezeu în noi. Cu cât pregătirea noastră va fi mai sinceră şi starea morală mai apropiată de duhul pe care îl transmit Sfintele Taine, cu atât vom simţi şi noi puterea, harul şi importanţa pe care o au ele pentru mântuirea noastră. Toţi credincioşii sunt datori să meargă în mod regulat la slujbele bisericeşti şi mai ales la Sfânta Liturghie, în fiecare duminică sau sărbătoare, exceptaţi fiind doar cei bolnavi. Biserica este „casa lui Dumnezeu", de care se cuvine să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-neprin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălăndu-ne trupul în apă curată... (Evr. 10, 22). Credinciosul trebuie să-şi spele trupul, pentru că urmează să se înfăţişeze înaintea împăratului împăraţilor, dar trebuie să-şi curăţească şi sufletul prin rugăciune, pocăinţă, înfrânare de la păcate, împăcarea inimii, alungând din ea orice ură şi vrăjmăşie, pentru a putea face loc astfel lui Hristos. Pentru a ne folosi de sfintele slujbe, este bine să venim de la început, înainte de a se bate clopotul şi toaca pentru începerea slujbei. De asemenea, datori suntem fiecare să rămânem până la sfârşitul slujbei, pentru a ne putea bucura pe deplin de roadele ei. Intrând în biserică, creştinul trebuie să lase orice grijă lumească deoparte: toată grija cea lumească să o lepădăm (fragment din Heruvic) şi să aibă inima şi gândul îndreptate spre cer, spre Dumnezeu: să avem inimile!. De asemenea, în biserică se intră cu credinţă, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie. Bărbaţii trebuie să-şi descopere capul, iar femeile să şi-1 acopere. Cu atât mai mult trebuie să se pregătească cei ce participă la Sfânta Liturghie şi vor să se împărtăşească, căci: oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (1 Cor. 11, 27-29). De aceea, spovedania este foarte importantă, prin ea creştinul primind iertarea de păcate, fiind astfel reintegrat în Biserică. Dacă se întâmplă ca slujba să fie începută, pentru a nu deranja pe nimeni, este bine să lăsăm închinarea la icoane după sfârşitul slujbei. Preotul, fiind cel care săvârşeşte slujbele divine, este dator să se pregătească în mod special. Pentru că el se împărtăşeşte de fiecare dată când slujeşte Sfânta Liturghie, trebuie să-şi curăţească sufletul prin spovedanie, prin citirea unor rugăciuni anume fixate de Biserică, prin împăcarea cu cei cu care s-a certat, iar trupul, prin spălarea lui şi îmbrăcarea cu haine curate, pentru că va sta în Sfântul Altar, locul cel mai sfânt din biserică. De asemenea, trebuie să fie cu mare băgare de seamă, pentru a nu gusta sau bea nimic seara, după ora 24 şi nici a doua zi dimineaţă, pentru că el trebuie să se împărtăşească. înainte de începerea Sfintei Liturghii, el se îmbracă cu toate veşmintele preoţeşti, îşi spală mâinile şi se roagă lui Dumnezeu să-1 curăţe de păcate, pentru a putea săvârşi cu vrednicie sfânta slujbă. Participarea credincioşilor la slujbele Bisericii are drept scop dobândirea harului divin necesar mântuirii. De aceea, pe lângă pregătirea morală şi fizică, creştinul trebuie să se pregătească şi intelectual. Astfel, fiecare dintre noi suntem datori să cunoaştem rolul anumitor gesturi rituale, ale obiectelor de cult şi simbolistica slujbelor