Clasa a IX-a. Datoriile creştinului faţă de sine

Împlinirea datoriilor faţă de Dumnezeu este condiţionată de împlinirea datoriilor faţă de noi înşine şi faţă de aproapele. Ce datorii avem faţă de noi înşine? În primul rând, grija de a ne păstra curate - prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti - trupul şi sufletul nostru. Trupul, nu în sensul de a-1 spăla cât mai des şi mai bine. ci curat de mizeria păcatului - aşa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel care numeşte trupul, locaş al Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19). în al doilea rând, să avem grijă de a nu cădea in cealaltă extremă, neglijând cu totul grija faţă de trup şi provocându-i astfel boli grave, tulburări şi disfuncţii organice care pot cauza uneori chiar moartea. Sfinţii Părinţi învaţă că şi o astfel de atitudine constituie un păcat grav. Sfântul Apostol Pavel spune foarte clar: purtarea de grijă a trupului să nu o faceţi spre pofte (Rom. 13, 14). Cât timp există un echilibru între îngrijirea trupului şi cea a sufletului - spre a fi câştigat însă cel din urmă -totul este bine. Cum putem avea grijă de sufletul şi trupul nostru? Datoriile creştinului către întreaga sa fiinţă se cuprind în trei virtuţi: cinstirea de sine, dragostea de sine şi smerenia. Cinstirea de sine este virtutea prin care credinciosul recunoaşte şi preţuieşte vrednicia cu care Dumnezeu 1-a înzestrat mai mult decât pe toate celelalte făpturi. Cu mintea sa, credinciosul îşi dă seama că el are însuşiri şi puteri care-1 deosebesc de toate celelalte făpturi. Numai omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27), trupul său este templu al Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19) şi numai el este chemat la fericirea, la viaţa veşnică. Creştinul îşi arată cinstirea de sine prin ferirea de faptele rele, care întunecă şi înjosesc chipul lui Dumnezeu în el, dar şi prin săvârşirea faptelor bune, care îl conduc spre asemănarea cu Dumnezeu şi prin păstrarea cinstei sau a numelui celui bun. Cinstea sau onoarea se câştigă prin năzuinţa credinciosului de a-şi îndeplini datoriile sale, prin purtarea cuviincioasă în orice împrejurare şi prin statornicia în bine. în Sfânta Scriptură se spune că Un nume bun este mai de preţ decât bogăţia (Pilde 22, 1). Conştiinţa cinstirii de sine este un frâu împotriva păcatelor şi un îndemn către virtute. De aceea, datoria creştinului este să-şi câştige şi să-şi apere cinstea sa. Prin dragostea de sine, creştinul, ajutat de harul Sfântului Duh, îşi foloseşte darurile primite de la Dumnezeu pentru a ajunge la unirea cu Dumnezeu, la mântuire. Această virtute înfrânează poftele cele rele, ajută pe om să se ferească de păcat şi să se împodobească cu virtuţi. Smerenia este virtutea prin care creştinul recunoaşte că toate darurile sale sunt de la Dumnezeu şi de aceea un astfel de om nu se mândreşte cu ele. Prin smerenie, omul îşi recunoaşte slăbiciunile, dar şi dependenţa de Dumnezeu. Datoriile creştinului faţă de suflet sunt foarte importante, pentru că sufletul este partea spirituală din om ce-1 deosebeşte de orice altă făptură. Ele se cuprind în grija de luminarea şi întărirea puterilor sufleteşti cu care a fost înzestrat omul: mintea, voinţa şi sentimentul. Astfel, creştinul trebuie să se îngrijească în primul rând de luminarea şi înzestrarea minţii cu învăţătura propovăduită de Biserică, apoi cu cea dobândită în familie şi în şcoală. Apoi, omul trebuie să lupte ca voinţa sa să rămână statornică pe calea binelui, oricâte greutăţi sau ispite ar avea. Sentimentele pot fi întărite prin înfrânarea de patimi, prin lecturarea cărţilor folositoare pentru suflet, prin admirarea frumuseţilor naturii etc. Datoriile creştinului către trupul său se cuprind în grija de viaţa şi de sănătatea lui, ca unul ce este locuinţa şi slujitorul sufletului, templu al Duhului Sfânt. El ia parte la primirea Sfintelor Taine şi este menit pentru învierea şi preamărirea în viaţa cea de după moarte (Rom. 8, 11). Pe de alta parte, de trup este legată viaţa pământească, în timpul căreia creştinul trebuie să-şi pregătească mântuirea. Creştinul se îngrijeşte de sănătatea trupului prin: hrană potrivită, îmbrăcăminte cuviincioasă pentru ocrotirea trupului, locuinţă sănătoasă pentru odihnă şi adăpostire, muncă şi exerciţii trupeşti care întăresc puterile şi-l menţin pe om într-o bună stare, vindecarea sănătăţii zdruncinate de boli etc.