Clasa a XI-a. Semnificaţia aşezării sfintelor icoane în biserică

Intreaga Biserica, arhitectura, frescele si mozaicurile sale, reprezinta in spatiu ceea ce momentele liturgice reprezinta in timp: anticiparea imparatiei, participarea la Prezenta divina. In celebrarea lui Dumnezeu, cuvantul si imaginea formeaza un intreg din care razbat sensul si semnificatia vie a Scripturii.” [2] Programul iconografic al bisericii a cunoscut de-a lungul timpului numeroase modificări, majoritatea produse de deciziile Sinoadelor Ecumenice, si o importantă componentă de teoretizare. Se pot aminti aici cateva nume importante în teologia ortodoxã, care au scris în legãturã cu semnificațiile simbolice ale locașului de cult și ale actelor liturgice care se sãvârsesc în el: în sec. VII Sf. Maxim Mãrturisitorul (Mystagogia), în sec. XIV Nicolae Cabasila (Tâlcuirea dumnezeiestii Liturghii), iar în sec. XV Sf. Gherman patriarhul Constantinopulului (Descrierea bisericii si explicare misticã) si arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului (Tâlcuire despre dumnezeiescul locas). [3] “Biserica este cerul pe pãmânt” spunea Sf. Gherman patriarhul Constantinopolului. Având ca principiu călăuzitor redarea în fața oamenilor Ierusalimul ceresc, biserica desfãsoarã în fata credinciosului, prin intermediul icoanelor, realitãtile ceresti. Mai mult, prin chiar ordinea asezãrii icoanelor în bisericã se observã recapitularea (includerea) tuturor în Hristos. Naosul Imaginea predominantã si care exprimã ceea ce am spus este chipul lui Hristos Pantocrator din cupola centralã a naosului. Prin faptul cã suntem cu totii inclusi (recapitulati) în El, suntem “trupul lui Hristos, si mãdulare fiecare în parte” (I Cor. 12, 27), iar aceasta înlesneste ca si între noi sã fie o legãturã puternicã. Hristos ni se împãrtãseste tuturor atât spiritual, prin comuniunea de gând si de credintã stimulatã prin vederea icoanei Lui, cât si prin Sfânta Împãrtãsanie, unde Hristos se dã pe Sine întreg fiecãruia. [4] Bisericile ortodoxe sunt zugrăvite după o anumită rânduială, în funcţie de arhitectura bisericii, destinaţia şi semnificaţia ei. Există un program, tipic iconografic care alcătuieşte un ansamblu logic şi unitar. Naosul este partea centrală a bisericii ortodoxe. Naosul reprezintă suprafața cea mai întinsă a corpului bisericii, cele patru laturi ale sale semnificând cele patru zări simbolul lumii terestre, pe care se sprijinã o In Biserică patrundem prin pronaos menit sa faca trecerea intre lumea exterioara si Casa Domnului, care în vechime era separată de naos printr-un zid cu uşi de comunicare. Aici stăteau odinioară catehumenii. Pe bolţi se zugrăveşte scena numită TOATĂ SUFLAREA (un cer în mijlocul căruia tronează Hristos înconjurat de îngeri şi sfinţi). Pereţii sunt pictaţi cu scene din viaţa şi pătimirea sfinţilor mucenici. Pronaosul corespunde stadiului de purificare a sufletului. Catehumenii sunt initiati, prin intermediul imaginilor din pronaos, în mãretia si puterea lui Dumnezeu, cel de care vor sã se apropie. Scene ca Judecata de Apoi sau întâmplãri din Vechiul Testament, pictate aici, sensibilizeazã omul spre frica de Dumnezeu cu deschidere spre cea de-a doua treaptã, a credintei în El. Iconostasul Mentinand departe de ochii mirenilor savarsirea anumitor taine, iconostasul pune în faţa noastră o recapitulare a istoriei mântuirii. Este zidul sau peretele acoperit de icoane, care desparte altarul de naos. Este asezat frontal între naos si altar, rolul sãu fiind atât despãrtitor cât si unificator. Despãrtitor prin simpla lui prezentã, semnificând deosebirea dintre preotia haricã si cea universalã, si unificator prin intermediul icoanelor de pe el, care descoperã ochiului celui neavizat mãretia Tainelor care se petrec în altar.[5] Denumirea de uși împărătești este dată de faptul că ele marchează intrarea în Împărăție, prezentând în partea de sus icoana Buneivestiri, considerată prima fază a Întrupării și care anticipează Euharistia, iar în partea de jos sunt înfățișați cei patru evangheliști care vin să propovăduiască Cuvântul Domnului. Iconostasul înseamnă Trupul lui Hristos în care el adună Vechiul și Noul Testament și eshatologia, dezvăluind credincioșilor latura cerească. În iconostasele mari, icoanele sunt poziționate de așa natură încât centrul pare să fie constituit de Marele Deisis care domnină ușile împărătești, de unde iese preotul cu Sfintele Daruri. Altarul In ceea ce priveste altarul, este partea cea mai tainică şi mai sfântă a locaşului de cult, este locul Jertfei Sfintei Liturghii.