Clasa a XI-a. Ecologie creştină

După învăţătura creştină, întreaga creaţie este un dar al lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. De aceea, omul a fost creat în ziua a şasea, când toate celelalte erau deja create pentru a-1 primi pe cel ce era „coroana creaţiei", pe om. Plămădit din aceeaşi ţărână din care e făcut întreg universul, omul se înrudeşte astfel cu toată natura, prin trupul său, fiind fiinţial legat de restul creaţiei. Dar omul a fost înzestrat şi cu suflet, cu gândire, simţire şi voinţă proprie. De aceea, Adam a fost pus stăpân peste toată lumea, ea fiind pentru el izvorul bunurilor materiale trebuitoare vieţii şi materialul pe care-şi va exercita întreaga activitate raţională. în această calitate, omul a primit misiunea de a se îngrijite soarta întregii creaţii, de a o stăpâni: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi [...] păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul! Apoi a zis Dumnezeu: Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. (Fac. 1, 28-29) Citim în continuare în Sfânta Scriptură că Dumnezeu le-a făcut pe toate bune foarte (Fac. 1, 31). Din păcate, odată cu căderea omului în păcat,a căzut şi s-a pervertit şi natura. Aceasta nu l-a mai recunoscut pe om ca stăpân, revoltându-se încontinuu contra lui, pedepsindu-l pentru păcatul comis. De asemenea, şi Dumnezeu a blestemat pământul pentru om, zicându-i: Blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! (Fac. 3, 17), blestem care a fost şters însă prin Jertfa Mântuitorului. Întreaga natură este mediul în care omul se împărtăşeşte din bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea lui Dumnezeu, este unul din mijloacele prin care El se revelează omului: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria (Ps. 18, 1). Omul a înţeles greşit stăpânirea sa supra naturii, exploatând mediul natural în folosul său. Pe de o parte, civilizaţia modernă smulge cu o mare viteză şi amploare resursele Pământului pentru a-şi asigura bunăstarea, iar pe de altă parte, otrăveşte natura prin deşeuri, favorizând astfel distrugerea sistemelor naturale de regenerare. Ecologiştii au tras de mult semnalul de alarmă, arătând că natura este din ce în ce mai distrusă. Cataclismele naturale, seceta, încălzirea globală, inundaţiile, dispariţia unor specii de animale sau plante, toate sunt efecte ale comportamentului nostru faţă de natură. Victima acestor abuzuri este în primul rând omul, pentru că el are nevoie pentru a supravieţui de un mediu înconjurător sănătos. Omul ar trebui să ştie că nu este stăpânul absolut al naturii, pentru că nu el este creatorul ei. El nu este decât iconomul Proprietarului divin şi de aceea stăpânirea sa trebuie înţeleasă ca fiind una de protejare şi nu de distrugere a ei. Relaţia cu mediul din care omul a fost creat şi în care a fost aşezat nu trebuie să se reducă doar la satisfacerea nevoilor sale egoiste. După modelul Creatorului, omul trebuie să fie el însuşi un creator. Dacă la început pământul nu avea roade pentru că Dumnezeu nu trimisese peste el ploaie şi pentru că nu avea cine să-1 lucreze (Fac. 2, 5), după ce a fost făcut omul, el a primit porunca de a-1 cultiva (Fac. 2, 15). Deci trebuie să fie o împreună-lucrare între Dumnezeu şi om: Dumnezeu dă ploaia, omul cultivă pământul, scopul fiind unul şi acelaşi: rodirea, înfrumuseţarea creaţiei. Datoria Bisericii este aceea de a-1 sensibiliza pe omul modern şi de a-1 face să înţeleagă faptul că natura nu este ceva în exteriorul lui, ci parte din el, având datoria de a o proteja, de a o îngriji, atât pentru binele său trupesc, dar şi sufletesc, căci va li judecat după felul cum a respectat porunca divină de a stăpâni pământul.