Familia este biserica de acasă (Sf. Ioan Gură de Aur), iar biserica reprezintă casa Domnului pe pământ. Prin urmare orice familie întemeiată cu binecuvântarea lui Dumnezeu poate fi un sălaş al Său printre noi, un sălaş al iubirii la care participă chiar El.
Baza familiei creştine este pusă prin căsătoria creştină. Din referatul biblic asupra creaţiei primei perechi de oameni reiese că scopul căsătoriei este îndoit: conservarea şi înmulţirea neamului omenesc, după cum rezultă chiar din binecuvântarea adresată de Dumnezeu lui Adam şi Evei: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul!” (Fac. 1, 28); şi cel de-al doilea scop, întrajutorarea reciprocă a celor doi soţi: „Nu este bine să fie omul singur; să facem ajutor asemenea lui!” (Fac 2, 18). În acest sens, Biserica concepe legătura soţilor ca o legătură completă, trupească şi sufletească.
Cei ce se căsătoresc pentru ca prin dragostea lor să se sprijine unul pe celălalt pe cale mântuirii au înţeles rostul familiei. Când iubeşti pe cineva, îi doreşti bucurie fără sfârşit, vrei să-l stropeşti cu apa dragostei tale, vrei ca pe chipul celuilalt să se vadă cât mai multă bucurie. Credincioşii ştiu că dragostea adevărată nu poate fi nimicită de timp. De aceea învaţă să-i iubească pe ceilalţi cu o dragoste curată, cu o dragoste care nu piere.
Dacă cei doi soţi vor concepe căsătoria numai ca mijloc de satisfacere a poftei trupeşti, cei doi se vor plictisi repede unul de altul. Căsătoria începe cu o iubire în care se sintetizează atracţia trupească şi cea spirituală, cu o iubire în care fiecare preţuieşte taina celuilalt şi afirmă în iubirea sa disponibilităţi nelimitate de a-l respecta ca persoană. Sinteza acestei iubiri totale iniţiale e o legătură ce se actualizează în fapte, aspectul spiritual obţinând un loc tot mai important în ea. Fiecare din cei doi înscrie în fiinţa sa tot mai multe semne de atenţie, de înţelegere, de slujire şi de jertfire din partea celuilalt, iar aceasta îi leagă tot mai strâns, îi fac să se preţuiască şi să se cunoască tot mai mult.
După cum spune Părintele D. Stăniloae, un mijloc important care ajută ca cei doi soţi să înainteze spre o unire sufletească tot mai adâncă este naşterea şi creşterea de prunci. Copiii născuţi şi crescuţi în cadrul familiei sporesc în mod esenţial comuniunea dintre soţi, prin responsabilitatea comună, în care ei se unesc, deci adâncesc esenţa căsătoriei, care fără copii se sărăceşte de substanţa spirituală interioară. Fără copii, soţii devin de cele mai multe ori o unitate egoistă în doi. Prin copii soţii depăşesc acest egoism, deschizându-se spre alţii. Prin copii se deschid mai mult spre societate în general, de care au nevoie pentru creşterea lor, pentru încadrarea lor în societate.
În modul acesta Taina unirii indisolubile între un bărbat şi o femeie, ca unire care se spiritualizează într-o tot mai adâncă comuniune, este Taină în Hristos, este Unirea lor în Hristos care este o Biserică mică, după cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur.
Femeia este omul cel mai apropiat de bărbatul ei, şi, viceversa. Şi este aceasta, pentru că îl completează. Bărbatul are în femeie umanitatea ajunsă la intimitatea supremă cu el. Şi viceversa. Fiecare se uită pe sine, făcându-se eu-ul celuilalt. Prin aceasta fiecare din cei doi soţi realizează starea după care năzuieşte şi se realizează ca persoană în reciprocă comuniune. Dar se realizează numai când dragostea trupească este penetrată de cea spirituală şi copleşită de ea.
Familia timpurilor noastre nu este ferită de probleme actuale dar totuşi vechi. Căsnicia nu schimbă ca prin farmec omul nedesăvârşit în om desăvârşit. Fiecare om are lipsurile lui pe care şi le poate repara cu ajutorul calităţilor celuilalt. Astăzi constatăm cu regret că familia se confruntă cu grave probleme cum ar fi:
1. adulterul,
2. divorţul,
3. avortul,
4. necinstirea soţului sau soţiei,
5. perversiunile.
1. Adulterul reprezintă încălcarea fidelităţii conjugale. Sfânta Scriptură condamnă adulterul (Ies. 20, 15; Mt. 5, 21; Cor. 6, 15-18). Biserica Ortodoxă consideră adulterul desfrânare – păcat capital. Acesta necinsteşte trupul, făptura lui Dumnezeu, mădular al lui Hristos şi templu al Duhului Sfânt.
2. Divorţul este ruperea Tainei Căsătoriei adică renunţarea la binecuvântarea pe care Dumnezeu a dat-o unirii dintre un bărbat şi o femeie. Învăţăturile Sf. Scripturi condamnă separarea soţilor (Deut. 24, 1-3; Mt. 19, 8-9). Biserica nu este de acord cu divorţul decât în cazul adulterului (Mt. 19, 3-6; 1 Cor. 7, 10-15).
3. Avortul este întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului mamei. Practicarea avortului în cadrul căsătoriei cât şi în cadrul relaţiei extraconjugale este o crimă împotriva vieţii (Fac. 20, 13). În Sf. Scriptură dobândirea copiilor este considerată o binecuvântare (Fac. 48, 16). Ea este împotriva avortului – indirect – Fac. 20, 13. Mântuitorul îi preţuieşte pe copii şi, curăţia lor o oferă ca model pentru cei mari (Mt. 13, 1-4;Mc. 10, 3). Biserica din toate timpurile şi locurile a fost împotriva avortului trecându-l în rândul păcatelor strigătoare la cer, care diminuează legătura harică între săvârşitor şi Dumnezeu.
4. Necinstirea soţului sau a soţiei se manifestă prin neglijarea tovarăşului de viaţă, ceartă, jigniri, bătăi sau, şi mai grav, adulter. Învăţătura ortodoxă întemeiată pe cea a Sfinţilor Părinţi insistă asupra necesităţii întemeierii în familie a unui climat de pace şi înţelegere bazat pe iubirea reciprocă a celor doi soţi. Sf. Ioan Gură de Aur condamnă pe cei care nu păstrează în familie un astfel de climat, arătând că neînţelegerile dintre soţ şi soţie comportă consecinţe grave, nu numai pentru acea familie cu părinţi, copii şi celelalte rude, ci şi pentru întreaga societate şi nu numai în plan material, ci şi în plan spiritual.
5. Perversiunile reprezintă legăturile sexuale între persoanele de acelaşi sex sau cu minori sau cu animale. Păcatul acesta reprezintă abisul căderii, veriga de legătură a tuturor păcatelor, batjocorirea şi lepădarea în totalitate a demnităţii umane şi mai ales părăsirea din partea lui Dumnezeu. Perversiunea este păcat împotriva firii, de aceea şi gravitatea lui este atât de mare, el întrecând pe toate celelalte. Sfântul Ioan consideră că aceste patimi sau născut din părăsirea lui Dumnezeu, iar aceasta provine din necunoaşterea Sa şi lipsa fricii de El.
Cauzele acestor grave probleme ale familiei sunt:
- ideologii secularizate promovate de societate;
- lipsa unei preocupări spirituale şi a educaţiei religios-morale în familie şi societate;
- mijloacele mass-media, atunci când prezintă informaţii auditive, vizuale sau scrise fără cenzură morală.
Urmările acestor plăgi în societatea actuală sunt deosebit de grave:
- din punct de vedere moral, sărăcirea spirituală a celor implicaţi în aceste păcate;
- din punct de vedre fizic, zdruncinarea sănătăţii.
Remediul, esenţial şi sigur nu poate fi decât a reda familiei creştine dimensiunea de sfinţenie şi unitatea indisolubilă, revelată de Sfânta Scriptură, promovată şi apărată de Sfinţii Părinţi.
Rugăciunea soţilor unul pentru altul
Doamne, IIsuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare şi păzeşte de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi pe soţul meu (soţia mea) (numele) pe care cu tainică rânduială mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) spre a vieţui împreună până la moarte. Dăruieşte-i sănătate şi deplină înţelepciune, ca să îşi poată îndeplini îndatoririle sale după voia şi poruncile Tale. Fereşte-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l (o) în dreapta credinţă şi în dragostea desăvârşită, ca să împlinim împreună faptele cele bune şi să ne rânduim viaţa noastră după sfintele Tale rânduieli şi porunci. Că a Ta este Împărăţia şi puterea, în vecii vecilor. Amin.
Bibliografie:
1. Mihoc, pr. dr. Constantin – Taina căsătoriei şi familia creştină, Sibiu, Editura Teofania, 2002;
2. Stăniloae, pr. prof. dr. Dumitru - Teologia Dogmatică Ortodoxă vol. 3, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 1997;
3. Vasile, Danion – Cartea Nunţii, Galaţi, Editura Egumeniţa, 2004.
REZUMAT
Căsătoria este o instituţie întemeiată de Dumnezeu chiar de la început, de la crearea omului ca bărbat şi femeie (Fac. 1, 27), aşa încât s-ar putea spune că Dumnezeu nu i-a făcut pur şi simplu pe cei doi, ci a creat familia. În ceea ce priveşte raportul dintre bărbat şi femeie, acesta trebuie să fie unul de respect reciproc fundamentat pe porunca dragostei. Dar familia este formată, însă, nu numai din bărbat şi femeie dar şi din copii, faţă de care Mântuitorul şi-a manifestat întotdeauna iubirea. Copiii născuţi şi crescuţi în cadrul familiei sporesc în mod esenţial comuniunea dintre soţi, prin responsabilitatea comună, în care ei se unesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu