Denumirea de "euharistie" provine din limba greaca si inseamna; "multumire, recunostinta"l. Jertfa euharistica sau Taina Impartasaniei este centrul cultului liturgic al Bisericii ortodoxe, fiind instituita de Mantuitorul la Cina cea de Taina, cand a multumit lui Dumnezeusi a impartasit pe Apostoli.
Euharistia este desavarsirea tuturor celorlalte taine ale Bisericii, prin care credinciosii se unesc iin mod real cu Hristos. Jertfa euharistica este o actualizare a jertfei de pe cruce a Mantuitorului, care are loc la fiecare Sfanta Liturghie, dupa porunca Mantuitorului: "aceasta sa ofaceti intru pomenirea mea"(Lc XXII,19). Daca in V.T. se aduceau jeertfe animale si produse agricole, in N.T. insusi Hristos se aduce Jertfa caci el este "mielul lui Dumnezeu cel ce ridica pacatul lumii"(Ev. Ioan I,29). El este imagina mielului pascal sacrificat in V.T.(Exod XII, 1-14).
Spre deosebire de jertfa de pe Golgota, care a fost sangeroasa euharistia este o jertfa nesqangeroasa.
Ce legatura este insa intre Sfanta Impartasanie si iubirea jertfelnica? Priam este trupul si sangele lui Hristos, iar a doua ail priveste mai amult pe om, prima se savarseste mai mult in cea mai sacra parte a bisericii-altarul, a doua se paote savarsi de fiecare om in parte, in relatia cu semenii sai in viata de zi cu zi.
Hristos s-a intrupat pentru a mantui omenirea cazuta in robia pacatului, din iubire nesfarsita, care a culminat cu cel mai insemnat rod al iubirii-jertfa, care e data si ca model de iubire pentru semeni: "mai mare iubire de ca aceasta nimeni nu are , ca sufletul sa si-l puna pentru prietenii sai"(In.XV, 13).
Sa nu ne imaginam insa ca iubirea jertfelnica are putre doar pana laproducerea actului suprem, adica a mortii celui in cauza. Aici avem de-a face cu un paradox propriu crestinismului: jertfa este tocmai ceea ce face ca iubirea noastra sa fie vesnica. Poate ca, daca Hristos nu ar fi murit pentru noi, ceea ce ne-ar fi predicat nu ar fi avut niciodata valoarea si puterea pe care o are acum. Jertfa e ceea ce da viata. Impartasindu-ne de Sfintele Taine ale lui Hristos, ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hristos. Jertfindu-ne din iubire pentru aproapele ne impartasim si noi din iubirea lui Hristos, iar pe cel de langa noi il facem partas vesniciei. Iubirea jertfelnica este edci cea mai inalta forma de propovaduire a lui Hristos si totodata cea mai eficienta.
Deci Sfanta Liturghie, jertfa adusa lui Dumnezeu trebuie sa se preleungeasca si in societate, iubind pana la jertfa pe aproapele nostru, dupa modelul lui Hristos, care, dupa ce a insituit Euharistia a spalat picioarele ucenicilor(Ioan XIII,3-5). S-a rugat a patimit si a murit pentru iertarea pacatelor tuturor.
Noi nu trebuie insa sa murim de moarte sangeroasaca Hristos pentru a ne jertfi pentru semenii nostri, ci iubirea jrtfelnica se vede in faptele noastre de renuntare la egoism si de ajutorarea tuturor semenilor. Toti suntem creati ca fiinte sociale, ce treebuie sa traim in continuare in comuniune cu cei de langa noi, impartqsind iubirea noastra tuturor, iubindu-ne semenii ca pe Dumenzeu si propria noastra persoana. Iubirea nu trebuie sa fie una teoretic ci aratata prin fapte caci "iubirea fara fapte moarta este" Faptele milei fata de trup: franirea celui flamand, adaparea celui insetat, imbracarea celui gol, cercetarea celui aflat in necazui si nevoi, cercetarea celui bolnav, gazduirea calatorilor, ingroparea celor pe are nu are cine sa ii ingroape sau faptele milei fata de suflet: intoarcerea celor rataciti la calea credintei si la adevarsi a pacatosilor la virtute, invatarea celor nestiutori si neinvatati, sfatuirea celor ce anu nevoie de sfat, rugaciuni catre Dumnezeu pentru aproapele, mangaierea celor intristati, rasplatirea raului cu bine, nerazbunarea pentrul raul facut de alti, iertarea celor ce ne gresesc sunt cele care inobileaza fiinta umana si o indreapta spre desavarsire.
Numai indeplinind acest norme ale Bisericii continuam Liturghia Euharistica din Biserica cu Liturghia slujirii aproapelui, ce ne deschide usa Impaatiei lui Dumnezeu, pentru ca la dreapta judecata sa stam de-a dreapta Stapanului cand va cere tuturor rodul fapteleor si a iubirii lor, fata de aproapele(Ev. MAtei XXV,34-36).
sâmbătă, 13 februarie 2010
Cls. a XI-a - FAMILIA CREŞTINĂ
Familia este biserica de acasă (Sf. Ioan Gură de Aur), iar biserica reprezintă casa Domnului pe pământ. Prin urmare orice familie întemeiată cu binecuvântarea lui Dumnezeu poate fi un sălaş al Său printre noi, un sălaş al iubirii la care participă chiar El.
Baza familiei creştine este pusă prin căsătoria creştină. Din referatul biblic asupra creaţiei primei perechi de oameni reiese că scopul căsătoriei este îndoit: conservarea şi înmulţirea neamului omenesc, după cum rezultă chiar din binecuvântarea adresată de Dumnezeu lui Adam şi Evei: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul!” (Fac. 1, 28); şi cel de-al doilea scop, întrajutorarea reciprocă a celor doi soţi: „Nu este bine să fie omul singur; să facem ajutor asemenea lui!” (Fac 2, 18). În acest sens, Biserica concepe legătura soţilor ca o legătură completă, trupească şi sufletească.
Cei ce se căsătoresc pentru ca prin dragostea lor să se sprijine unul pe celălalt pe cale mântuirii au înţeles rostul familiei. Când iubeşti pe cineva, îi doreşti bucurie fără sfârşit, vrei să-l stropeşti cu apa dragostei tale, vrei ca pe chipul celuilalt să se vadă cât mai multă bucurie. Credincioşii ştiu că dragostea adevărată nu poate fi nimicită de timp. De aceea învaţă să-i iubească pe ceilalţi cu o dragoste curată, cu o dragoste care nu piere.
Dacă cei doi soţi vor concepe căsătoria numai ca mijloc de satisfacere a poftei trupeşti, cei doi se vor plictisi repede unul de altul. Căsătoria începe cu o iubire în care se sintetizează atracţia trupească şi cea spirituală, cu o iubire în care fiecare preţuieşte taina celuilalt şi afirmă în iubirea sa disponibilităţi nelimitate de a-l respecta ca persoană. Sinteza acestei iubiri totale iniţiale e o legătură ce se actualizează în fapte, aspectul spiritual obţinând un loc tot mai important în ea. Fiecare din cei doi înscrie în fiinţa sa tot mai multe semne de atenţie, de înţelegere, de slujire şi de jertfire din partea celuilalt, iar aceasta îi leagă tot mai strâns, îi fac să se preţuiască şi să se cunoască tot mai mult.
După cum spune Părintele D. Stăniloae, un mijloc important care ajută ca cei doi soţi să înainteze spre o unire sufletească tot mai adâncă este naşterea şi creşterea de prunci. Copiii născuţi şi crescuţi în cadrul familiei sporesc în mod esenţial comuniunea dintre soţi, prin responsabilitatea comună, în care ei se unesc, deci adâncesc esenţa căsătoriei, care fără copii se sărăceşte de substanţa spirituală interioară. Fără copii, soţii devin de cele mai multe ori o unitate egoistă în doi. Prin copii soţii depăşesc acest egoism, deschizându-se spre alţii. Prin copii se deschid mai mult spre societate în general, de care au nevoie pentru creşterea lor, pentru încadrarea lor în societate.
În modul acesta Taina unirii indisolubile între un bărbat şi o femeie, ca unire care se spiritualizează într-o tot mai adâncă comuniune, este Taină în Hristos, este Unirea lor în Hristos care este o Biserică mică, după cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur.
Femeia este omul cel mai apropiat de bărbatul ei, şi, viceversa. Şi este aceasta, pentru că îl completează. Bărbatul are în femeie umanitatea ajunsă la intimitatea supremă cu el. Şi viceversa. Fiecare se uită pe sine, făcându-se eu-ul celuilalt. Prin aceasta fiecare din cei doi soţi realizează starea după care năzuieşte şi se realizează ca persoană în reciprocă comuniune. Dar se realizează numai când dragostea trupească este penetrată de cea spirituală şi copleşită de ea.
Familia timpurilor noastre nu este ferită de probleme actuale dar totuşi vechi. Căsnicia nu schimbă ca prin farmec omul nedesăvârşit în om desăvârşit. Fiecare om are lipsurile lui pe care şi le poate repara cu ajutorul calităţilor celuilalt. Astăzi constatăm cu regret că familia se confruntă cu grave probleme cum ar fi:
1. adulterul,
2. divorţul,
3. avortul,
4. necinstirea soţului sau soţiei,
5. perversiunile.
1. Adulterul reprezintă încălcarea fidelităţii conjugale. Sfânta Scriptură condamnă adulterul (Ies. 20, 15; Mt. 5, 21; Cor. 6, 15-18). Biserica Ortodoxă consideră adulterul desfrânare – păcat capital. Acesta necinsteşte trupul, făptura lui Dumnezeu, mădular al lui Hristos şi templu al Duhului Sfânt.
2. Divorţul este ruperea Tainei Căsătoriei adică renunţarea la binecuvântarea pe care Dumnezeu a dat-o unirii dintre un bărbat şi o femeie. Învăţăturile Sf. Scripturi condamnă separarea soţilor (Deut. 24, 1-3; Mt. 19, 8-9). Biserica nu este de acord cu divorţul decât în cazul adulterului (Mt. 19, 3-6; 1 Cor. 7, 10-15).
3. Avortul este întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului mamei. Practicarea avortului în cadrul căsătoriei cât şi în cadrul relaţiei extraconjugale este o crimă împotriva vieţii (Fac. 20, 13). În Sf. Scriptură dobândirea copiilor este considerată o binecuvântare (Fac. 48, 16). Ea este împotriva avortului – indirect – Fac. 20, 13. Mântuitorul îi preţuieşte pe copii şi, curăţia lor o oferă ca model pentru cei mari (Mt. 13, 1-4;Mc. 10, 3). Biserica din toate timpurile şi locurile a fost împotriva avortului trecându-l în rândul păcatelor strigătoare la cer, care diminuează legătura harică între săvârşitor şi Dumnezeu.
4. Necinstirea soţului sau a soţiei se manifestă prin neglijarea tovarăşului de viaţă, ceartă, jigniri, bătăi sau, şi mai grav, adulter. Învăţătura ortodoxă întemeiată pe cea a Sfinţilor Părinţi insistă asupra necesităţii întemeierii în familie a unui climat de pace şi înţelegere bazat pe iubirea reciprocă a celor doi soţi. Sf. Ioan Gură de Aur condamnă pe cei care nu păstrează în familie un astfel de climat, arătând că neînţelegerile dintre soţ şi soţie comportă consecinţe grave, nu numai pentru acea familie cu părinţi, copii şi celelalte rude, ci şi pentru întreaga societate şi nu numai în plan material, ci şi în plan spiritual.
5. Perversiunile reprezintă legăturile sexuale între persoanele de acelaşi sex sau cu minori sau cu animale. Păcatul acesta reprezintă abisul căderii, veriga de legătură a tuturor păcatelor, batjocorirea şi lepădarea în totalitate a demnităţii umane şi mai ales părăsirea din partea lui Dumnezeu. Perversiunea este păcat împotriva firii, de aceea şi gravitatea lui este atât de mare, el întrecând pe toate celelalte. Sfântul Ioan consideră că aceste patimi sau născut din părăsirea lui Dumnezeu, iar aceasta provine din necunoaşterea Sa şi lipsa fricii de El.
Cauzele acestor grave probleme ale familiei sunt:
- ideologii secularizate promovate de societate;
- lipsa unei preocupări spirituale şi a educaţiei religios-morale în familie şi societate;
- mijloacele mass-media, atunci când prezintă informaţii auditive, vizuale sau scrise fără cenzură morală.
Urmările acestor plăgi în societatea actuală sunt deosebit de grave:
- din punct de vedere moral, sărăcirea spirituală a celor implicaţi în aceste păcate;
- din punct de vedre fizic, zdruncinarea sănătăţii.
Remediul, esenţial şi sigur nu poate fi decât a reda familiei creştine dimensiunea de sfinţenie şi unitatea indisolubilă, revelată de Sfânta Scriptură, promovată şi apărată de Sfinţii Părinţi.
Rugăciunea soţilor unul pentru altul
Doamne, IIsuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare şi păzeşte de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi pe soţul meu (soţia mea) (numele) pe care cu tainică rânduială mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) spre a vieţui împreună până la moarte. Dăruieşte-i sănătate şi deplină înţelepciune, ca să îşi poată îndeplini îndatoririle sale după voia şi poruncile Tale. Fereşte-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l (o) în dreapta credinţă şi în dragostea desăvârşită, ca să împlinim împreună faptele cele bune şi să ne rânduim viaţa noastră după sfintele Tale rânduieli şi porunci. Că a Ta este Împărăţia şi puterea, în vecii vecilor. Amin.
Bibliografie:
1. Mihoc, pr. dr. Constantin – Taina căsătoriei şi familia creştină, Sibiu, Editura Teofania, 2002;
2. Stăniloae, pr. prof. dr. Dumitru - Teologia Dogmatică Ortodoxă vol. 3, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 1997;
3. Vasile, Danion – Cartea Nunţii, Galaţi, Editura Egumeniţa, 2004.
REZUMAT
Căsătoria este o instituţie întemeiată de Dumnezeu chiar de la început, de la crearea omului ca bărbat şi femeie (Fac. 1, 27), aşa încât s-ar putea spune că Dumnezeu nu i-a făcut pur şi simplu pe cei doi, ci a creat familia. În ceea ce priveşte raportul dintre bărbat şi femeie, acesta trebuie să fie unul de respect reciproc fundamentat pe porunca dragostei. Dar familia este formată, însă, nu numai din bărbat şi femeie dar şi din copii, faţă de care Mântuitorul şi-a manifestat întotdeauna iubirea. Copiii născuţi şi crescuţi în cadrul familiei sporesc în mod esenţial comuniunea dintre soţi, prin responsabilitatea comună, în care ei se unesc.
Baza familiei creştine este pusă prin căsătoria creştină. Din referatul biblic asupra creaţiei primei perechi de oameni reiese că scopul căsătoriei este îndoit: conservarea şi înmulţirea neamului omenesc, după cum rezultă chiar din binecuvântarea adresată de Dumnezeu lui Adam şi Evei: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul!” (Fac. 1, 28); şi cel de-al doilea scop, întrajutorarea reciprocă a celor doi soţi: „Nu este bine să fie omul singur; să facem ajutor asemenea lui!” (Fac 2, 18). În acest sens, Biserica concepe legătura soţilor ca o legătură completă, trupească şi sufletească.
Cei ce se căsătoresc pentru ca prin dragostea lor să se sprijine unul pe celălalt pe cale mântuirii au înţeles rostul familiei. Când iubeşti pe cineva, îi doreşti bucurie fără sfârşit, vrei să-l stropeşti cu apa dragostei tale, vrei ca pe chipul celuilalt să se vadă cât mai multă bucurie. Credincioşii ştiu că dragostea adevărată nu poate fi nimicită de timp. De aceea învaţă să-i iubească pe ceilalţi cu o dragoste curată, cu o dragoste care nu piere.
Dacă cei doi soţi vor concepe căsătoria numai ca mijloc de satisfacere a poftei trupeşti, cei doi se vor plictisi repede unul de altul. Căsătoria începe cu o iubire în care se sintetizează atracţia trupească şi cea spirituală, cu o iubire în care fiecare preţuieşte taina celuilalt şi afirmă în iubirea sa disponibilităţi nelimitate de a-l respecta ca persoană. Sinteza acestei iubiri totale iniţiale e o legătură ce se actualizează în fapte, aspectul spiritual obţinând un loc tot mai important în ea. Fiecare din cei doi înscrie în fiinţa sa tot mai multe semne de atenţie, de înţelegere, de slujire şi de jertfire din partea celuilalt, iar aceasta îi leagă tot mai strâns, îi fac să se preţuiască şi să se cunoască tot mai mult.
După cum spune Părintele D. Stăniloae, un mijloc important care ajută ca cei doi soţi să înainteze spre o unire sufletească tot mai adâncă este naşterea şi creşterea de prunci. Copiii născuţi şi crescuţi în cadrul familiei sporesc în mod esenţial comuniunea dintre soţi, prin responsabilitatea comună, în care ei se unesc, deci adâncesc esenţa căsătoriei, care fără copii se sărăceşte de substanţa spirituală interioară. Fără copii, soţii devin de cele mai multe ori o unitate egoistă în doi. Prin copii soţii depăşesc acest egoism, deschizându-se spre alţii. Prin copii se deschid mai mult spre societate în general, de care au nevoie pentru creşterea lor, pentru încadrarea lor în societate.
În modul acesta Taina unirii indisolubile între un bărbat şi o femeie, ca unire care se spiritualizează într-o tot mai adâncă comuniune, este Taină în Hristos, este Unirea lor în Hristos care este o Biserică mică, după cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur.
Femeia este omul cel mai apropiat de bărbatul ei, şi, viceversa. Şi este aceasta, pentru că îl completează. Bărbatul are în femeie umanitatea ajunsă la intimitatea supremă cu el. Şi viceversa. Fiecare se uită pe sine, făcându-se eu-ul celuilalt. Prin aceasta fiecare din cei doi soţi realizează starea după care năzuieşte şi se realizează ca persoană în reciprocă comuniune. Dar se realizează numai când dragostea trupească este penetrată de cea spirituală şi copleşită de ea.
Familia timpurilor noastre nu este ferită de probleme actuale dar totuşi vechi. Căsnicia nu schimbă ca prin farmec omul nedesăvârşit în om desăvârşit. Fiecare om are lipsurile lui pe care şi le poate repara cu ajutorul calităţilor celuilalt. Astăzi constatăm cu regret că familia se confruntă cu grave probleme cum ar fi:
1. adulterul,
2. divorţul,
3. avortul,
4. necinstirea soţului sau soţiei,
5. perversiunile.
1. Adulterul reprezintă încălcarea fidelităţii conjugale. Sfânta Scriptură condamnă adulterul (Ies. 20, 15; Mt. 5, 21; Cor. 6, 15-18). Biserica Ortodoxă consideră adulterul desfrânare – păcat capital. Acesta necinsteşte trupul, făptura lui Dumnezeu, mădular al lui Hristos şi templu al Duhului Sfânt.
2. Divorţul este ruperea Tainei Căsătoriei adică renunţarea la binecuvântarea pe care Dumnezeu a dat-o unirii dintre un bărbat şi o femeie. Învăţăturile Sf. Scripturi condamnă separarea soţilor (Deut. 24, 1-3; Mt. 19, 8-9). Biserica nu este de acord cu divorţul decât în cazul adulterului (Mt. 19, 3-6; 1 Cor. 7, 10-15).
3. Avortul este întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului mamei. Practicarea avortului în cadrul căsătoriei cât şi în cadrul relaţiei extraconjugale este o crimă împotriva vieţii (Fac. 20, 13). În Sf. Scriptură dobândirea copiilor este considerată o binecuvântare (Fac. 48, 16). Ea este împotriva avortului – indirect – Fac. 20, 13. Mântuitorul îi preţuieşte pe copii şi, curăţia lor o oferă ca model pentru cei mari (Mt. 13, 1-4;Mc. 10, 3). Biserica din toate timpurile şi locurile a fost împotriva avortului trecându-l în rândul păcatelor strigătoare la cer, care diminuează legătura harică între săvârşitor şi Dumnezeu.
4. Necinstirea soţului sau a soţiei se manifestă prin neglijarea tovarăşului de viaţă, ceartă, jigniri, bătăi sau, şi mai grav, adulter. Învăţătura ortodoxă întemeiată pe cea a Sfinţilor Părinţi insistă asupra necesităţii întemeierii în familie a unui climat de pace şi înţelegere bazat pe iubirea reciprocă a celor doi soţi. Sf. Ioan Gură de Aur condamnă pe cei care nu păstrează în familie un astfel de climat, arătând că neînţelegerile dintre soţ şi soţie comportă consecinţe grave, nu numai pentru acea familie cu părinţi, copii şi celelalte rude, ci şi pentru întreaga societate şi nu numai în plan material, ci şi în plan spiritual.
5. Perversiunile reprezintă legăturile sexuale între persoanele de acelaşi sex sau cu minori sau cu animale. Păcatul acesta reprezintă abisul căderii, veriga de legătură a tuturor păcatelor, batjocorirea şi lepădarea în totalitate a demnităţii umane şi mai ales părăsirea din partea lui Dumnezeu. Perversiunea este păcat împotriva firii, de aceea şi gravitatea lui este atât de mare, el întrecând pe toate celelalte. Sfântul Ioan consideră că aceste patimi sau născut din părăsirea lui Dumnezeu, iar aceasta provine din necunoaşterea Sa şi lipsa fricii de El.
Cauzele acestor grave probleme ale familiei sunt:
- ideologii secularizate promovate de societate;
- lipsa unei preocupări spirituale şi a educaţiei religios-morale în familie şi societate;
- mijloacele mass-media, atunci când prezintă informaţii auditive, vizuale sau scrise fără cenzură morală.
Urmările acestor plăgi în societatea actuală sunt deosebit de grave:
- din punct de vedere moral, sărăcirea spirituală a celor implicaţi în aceste păcate;
- din punct de vedre fizic, zdruncinarea sănătăţii.
Remediul, esenţial şi sigur nu poate fi decât a reda familiei creştine dimensiunea de sfinţenie şi unitatea indisolubilă, revelată de Sfânta Scriptură, promovată şi apărată de Sfinţii Părinţi.
Rugăciunea soţilor unul pentru altul
Doamne, IIsuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare şi păzeşte de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi pe soţul meu (soţia mea) (numele) pe care cu tainică rânduială mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) spre a vieţui împreună până la moarte. Dăruieşte-i sănătate şi deplină înţelepciune, ca să îşi poată îndeplini îndatoririle sale după voia şi poruncile Tale. Fereşte-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l (o) în dreapta credinţă şi în dragostea desăvârşită, ca să împlinim împreună faptele cele bune şi să ne rânduim viaţa noastră după sfintele Tale rânduieli şi porunci. Că a Ta este Împărăţia şi puterea, în vecii vecilor. Amin.
Bibliografie:
1. Mihoc, pr. dr. Constantin – Taina căsătoriei şi familia creştină, Sibiu, Editura Teofania, 2002;
2. Stăniloae, pr. prof. dr. Dumitru - Teologia Dogmatică Ortodoxă vol. 3, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 1997;
3. Vasile, Danion – Cartea Nunţii, Galaţi, Editura Egumeniţa, 2004.
REZUMAT
Căsătoria este o instituţie întemeiată de Dumnezeu chiar de la început, de la crearea omului ca bărbat şi femeie (Fac. 1, 27), aşa încât s-ar putea spune că Dumnezeu nu i-a făcut pur şi simplu pe cei doi, ci a creat familia. În ceea ce priveşte raportul dintre bărbat şi femeie, acesta trebuie să fie unul de respect reciproc fundamentat pe porunca dragostei. Dar familia este formată, însă, nu numai din bărbat şi femeie dar şi din copii, faţă de care Mântuitorul şi-a manifestat întotdeauna iubirea. Copiii născuţi şi crescuţi în cadrul familiei sporesc în mod esenţial comuniunea dintre soţi, prin responsabilitatea comună, în care ei se unesc.
Etimologia numelor
ABEL [ebraica] hebel = respiratie
ADAM [ebraica] om; [asiriana] adamu = a face; [ebraica] adam = a fi rosu; [ebraica] adamah = pamant.
ADELA [germana] adal = nobil
ADELAIDA [germana] Adalheidis: adal = nobil + heid = fel, tip.
ADELINA Varianta a numelui Adela.
ADINA [ebraica] delicat, subtire.
ADOLF [germana] Adalwolf = lup nobil
ADRIA Forma a numelui din Adriana
ADRIAN Provine din Hadrianus = din Hadria, oras din Nordul Italiei.
AGATA [greaca] agathos = bun
AGLAIA [greaca] splendoare, frumusete
AGNES [greaca] hagnos = cast
AGNETA Provine din numele Agnes.
AHMED [araba] de incredere
AIMÉE [franceza] iubit
ALAN [bretona] pietricica sau frumos
ALBERT [germana] Adalbrecht = nobilime stralucita
ALEXANDRU [greaca] Alexandros = aparatorul; alexein = a apara, a veni in ajutor.
ALFONS [germana] gata de lupta
ALFRED [engleza veche] elf = spiridus + red = sfat
ALI [araba] sublim, elevat.
ALICE [franceza] Forma scurta a numelui Adelais, ce provine din Adelaida.
ALIN [romana] Varianta romaneasca a lui Alan.
ALINA [araba] nobil
AMALIA [germana] amal = munca
AMANDA [latina] amando = indragit
AMBRA [araba] chihlimbar, auriu
AMELIA Forma a numelor Amalia sau Emilia
AMZA [araba] hamuza = puternic, sigur
ANA [ebraica] channah = favoare, mila
ANABELLA Combinatie a numelor Ana si Bella.
ANAMARIA Combinatie a numelor Ana si Maria.
ANASTASIE / ANASTASIA [greaca] anastasios = inviere
ANATOL [greaca] anatole = rasarit
ANCA [romana] Forma a numelui Ana
ANDRA Forma a numelui Andreea.
ANDREI [greaca] provine din Andreas, aner = al omului
ANDROMEDA [greaca] a te gandi la un om
ANEMONA [greaca] anemos = vant
ANETA Forma a numelui Ana
ANGELA [greaca] angelos = mesager
ANITA Forma a numelui Ana.
ANTON/ANTONELA [greaca] anthos = floare
ANTIGONA [greaca] anti = impotriva + gone = nastere
AFRODITA [greaca] aparut din spuma
APOLLO/APOLONIA [greaca] apelo = putere sau apollumi = a distruge
ARETA [greaca] arete = virtute
ARIADNA [greaca] cel mai sfant: ari = cel mai, adnos = sfant
ARINA Varianta ruseasca a numeui Irina.
ARISTIDE [greaca] cel mai bun fel: aristos = cel mai bun + eidos = fel
ARCADIE [greaca] arktos = urs
ARMAND [germana] on inarmat. Varianta franceza a numelui german Herman: heri = arma + man = om
ARNOLD [germana] putere de vultur. Compus din elementele arn = vultur + wald = putere
ARPAD [maghiara] samanta
ARTHUR [celtica] art = urs + viros = om
ASTRID [norvegiana] Varianta moderna a numelui Astrith: ass = zeu + fríðr = frumos
ATANASIE [greaca] athanasios = nemuritor: a = negatie + thanatos = moarte
ATENA [greaca] ather = ascutit + aine = rugaciune
ATTILA [gotic] atta = tata
AUGUST/AUGUSTIN [latina] augere = a creste, mare, venerabil
AURA = aura (lumina distincta)
AUREL / AURELIAN [latina] aureus = aurit
AURORA [latina] zori de zi
AVRAM [ebraica] hamon = tatal celor multi
BALINT [maghiara] Varianta a numelui Valentin
BALTAZAR [feniciana] protejati-l pe rege
BAPTIST [greaca] baphein = a scufunda, botez
BARBARA [greaca] barbaros = strain
BARTHOLOMEU [ebraica] brazdat
BEATRICE Varianta numelui Beatrix
BEATRIX [latina] calator
BENEDICT [latina] binecuvantat
BERNARD [germana] bern = urs + hard = curajos, puternic
BERTA [germana] beraht = faimos, stralucit
BERTOLD [germana] inteleptul conducator; beraht = stralucit + wald = putere
BIANCA [italiana] alb
BOGDAN [slava] dar de la Dumnezeu; bog = Dumnezeu + dan = dar
BORIS Forma scurta a numelui Borislav; [turca] scurt sau lup.
BRAD [engleza] board = larg, mare
BRIAN [celta] bruaich = deal sau bri = puternic
BRIGIT [irlandeza] inalta zeita
CALISTRAT [greaca] armata frumoasa; kallos = frumos + stratos = armata
CARL/CARLA Varianta a numelui Carol
CATRINA Varianta a numelui Ecaterina
CAMELIA [latina] enorias
CARINA [greaca] mic si drag
CARMEN [spaniola] carmen = cantec
CAROL/CAROLINA [germana] om; [engleza] colind
CAZIMIR [slava] a distruge pacea; kazic = a distruge + mir = pace
CASANDRA [greaca] kekasmai = a straluci + aner = om
CASIAN/CASIANA [latina] cassus = gol
CATALIN/CATALINA Varianta a numelui Ecaterina
CECILIA [latina] caecus = orb
CELESTINA [latina] calelestis = ceresc
CELINA Varianta a numelui Selena sau prescurtare de la Marcelina
CELINE Prescurtare a numelui Marcelina
CEZAR / CEZARA / CEZARINA [latina] caesaries = pletos
CHRIS Prescurtare a numelui Cristopher sau Cristian
CRISTIAN/CRISTINA [latina] crestin
CRISTOFER [greaca] Purtandu-l pe Hristos; Christos = Heistos + pherein = a purta.
CIPRIAN [latina] din Cipru
CLARA [latina] clarus = clar, luminos
CLAUDIU [latina] claudus = schiop
CLEMENT [latina] Clemens = mila, compasiune
CLEOPATRA [greaca] Gloria tatalui; kleos = glorie + patros = al tatalui
CONSTANTIN / CONSTANTINA / CONSTANTA [latina] Constans = constant, stabil
CONSUELA [spaniola] consolare
CORA [greaca] Varianta a numelui Corina
CORINA [greaca] kore = fecioara
CORNEL / CORNELIA [latina] cornu = corn
COSMA / COSMIN / COSMINA [greaca] kosmos = ordine, decenta
DACIA / DACIANA [latina] din Dacia
DAMIAN [greaca] daman = a domestici
DAN / DANA Prescurtare a numelui Daniel
DANIEL / DANIELA [ebraica] El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
DAFNE [greaca] dafin, laur
DARIA Varianta din persana, Dârayavahush: dâraya = a poseda + vahu = bine
DAVID [ebraica] iubit, indragit
DELIA [greaca] din Delos, o insulagreceasca
DELICIA [latina] deliciae = deliciu, placere
DALILA [ebraic] delicat
DEMOSTENE [greaca] vigoarea poprului; demou = al poporului + sthenos = vigoare, putere
DENIS Varianta a numelui Dionisie
DESDEMONA [greaca] dysdaimon = fara noroc
DESIDERIU [latina] desiderium = a dori
DESPINA [greaca] amanta, iubita
DIANA dues = divin, ceresc
DINA [greaca] puternic
DITA [ceha] dar scump
DIONISIE [greaca] Dios = al lui Dumnezeu + Nysa = numele unui munte
DOINA [romana] cantec romanesc
DOMINIC / DOMNICA [latina] Dominicus = al domnului
DORA Prescurtare de la Teodora
DORIN / DORINA [greaca] doros = dar; [franceza] auriu
DOROTHEA [latina] Dorotheos = darul lui Dumnezeul doron = dar + theos = Dumnezeu
DORU [romana] dor
DRAGAN Varianta a numelui Dragomir
DRAGOMIR [slava] valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir = pace
DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mam
ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele zeitei Hecate
EDGAR [engleza] ead = bogat, bine cuvantat + gar = sulita
EDITH [nordic] dar scump
EDMOND [engleza] ead = bogat, binecuvantat + mund = protector
EDUARD [engleza] ead = bogat, binecuvantat + weard = garda, aparator
ELEONORA [germana] Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
ELIANA [greaca] helios = soare
ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
ELIZA - Varianta a numelui Elisabeta
ELLA [germana] ali = altul
ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
EMANUEL [ebraica] Dumnezeu este cu noi
EMERIC [germana] reguli de munca
EMIL / EMILIA / EMILIAN [latina] aemulus = rival
EMMA [germana] ermen = intreg, universal
EMANOIL Varianta a numelui Emanuel
ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
ESMERALDA [spaniola] smarald
ESTELA [franceza] stella = star
EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes = nascut
EUFROSINA [greaca] bucurie
EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
EVE [ebraica] chavah = a respira sau chayah = a trai
EVELINA [latina] avis - pasare
ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele zeitei Hecate
EDGAR [engleza] ead = bogat, bine cuvantat + gar = sulita
EDITH [nordic] dar scump
EDMOND [engleza] ead = bogat, binecuvantat + mund = protector
EDUARD [engleza] ead = bogat, binecuvantat + weard = garda, aparator
ELEONORA [germana] Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
ELIANA [greaca] helios = soare
ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
ELIZA - Varianta a numelui Elisabeta
ELLA [germana] ali = altul
ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
EMANUEL [ebraica] Dumnezeu este cu noi
EMERIC [germana] reguli de munca
EMIL / EMILIA / EMILIAN [latina] aemulus = rival
EMMA [germana] ermen = intreg, universal
EMANOIL Varianta a numelui Emanuel
ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
ESMERALDA [spaniola] smarald
ESTELA [franceza] stella = star
EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes = nascut
EUFROSINA [greaca] bucurie
EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
EVE [ebraica] chavah = a respira sau chayah = a trai
EVELINA [latina] avis - pasare
FABIAN - [latina] faba = fasole
FELIX / FELICIA [latina] de succes, norocos
FERDINAND [germana] fardi = calatorie + nand = gata, pregatit
FILIP [greaca] philos = prieten + hippos = cal
FIONA [galeza] alb
FLAVIA / FLAVIUS / FLAVIAN [latina] auriu sau blond; flavus = galben
FLORA / FLOAREA / FLORICA [latina] flos = floare
FLORENTA / FLORENTIN / FLORENTINA [latina] florens = prosper, infloritor
FLORIAN / FLORIN [latina] flos = floare
FRANCISC [latina] Franciscus = francez
FREDERIC / FREDERICA [gerImana] frid = pace + ric = conducator, putere
GABRIEL / GABRIELA [ebraica] Gabriyel = omul puternic al lui Dumnezeu
GÁSPÁR [maghiara] Provine de la numele rocii Jasp [persana] trezorier
GAVRIL - Varianta a numelui Gabriel
GENOVEVA [galeza] femeie din trib
GHENADIE - [greaca] gennadas = nobil, generos
GEORGE [greaca] georgos = fermier, lucrator al pamantului; ge = pamant + ergon = munca
GERALD [germana] stapanul sulitelor; ger = sulita + wald = putere
GERARD [germana] ger = sulita + hard = puternic, curajos
GERTRUDE [germana] sulita puterii; ger = sulita + þruþ = putere
GILBERT [germana] garantie straluciuta; gisel = garantie, angajament + beraht = luminos
GILDA [germana] gild = sacrificiu
GIL [latina] caprita
GINA Varianta a numelui Georgiana; [japoneza] argintiu
GIOCONDA [latina] Jucunda = fericit
GISELLE [germana] garantie
GIULIA Varianta a numelui Iulia
GIUSEPPE - Varianta italiana a numelui Iacob
GLORIA [latina] glorie
GORAN [slava] muntean
GRATIAN [latina] gratus = gratie
GRIGORE [greaca] gregoros = atent
GRETA Varianta a numelui Margareta
GYULA [maghiara] Varianta a numelui Iuliu
GYURI [maghiara] Varianta a numelui Gheorghe
HARALD [scandinava] Varianta a numelui Harold
HAROLD [engleza] conducatorul ostii; here = armata + weald "= conducator
HARIETA - Provine de la numele Henry
HASAN [araba] bun, frumos; hasuna = a fi bun
HECTOR [greaca] echein = a poseda, a avea
HEIDI Varianta elvetiana a numelui Adelaida
HELGA [norvegiana] heilagr = prosper, de succes
HELIODOR [greaca] Heliodoros = darul Soarelui
HELMUT [germana] helm = casca + muot = minte
HENRY [germana] Heimerich = stapanul casei; heim = casa + ric = putere
HERBERT [germana] heri = armata + beraht = stralucit
HERMES [greaca] stalpi de piatra
HILDEGARD [germana] hild = lupta + gard = incercuire
HORATIU [latina] hora = ora
HORTENSIA [latina] hortus = gradina
HUSSEIN - Varianta a numelui Hassan
IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
IBOLYA [maghiara] violeta
IDA [germana] id = munca, lucru
IGNATIU [latina] ignis - foc
ILDIKÓ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Hilda. [germana] hild = lupta
ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
ILONA [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Elena
IMRE [maghiara] Varianta magjiara a numelui Emeric
INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati nordice)
INOCENTIU - [latina] innocens = nevinovat
IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
IOLANDA [franceza] Violante = violet
ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
IRINA [greaca] eirene = pace
IRIS [greaca] curcubeu
ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
ISABELA [ebraica] fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
ISOLDA [galeza] frumos
IUDITH [ebraica] Yehudit = femeie din Iudeea
IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
IUSTIN / IUSTINA [latina] just, drept
IVAN - Varianta slava a numelui Ion
LADISLAU - Varianta a numelui Vladislav
LALA [slava] lalea
LARISA [greaca] lerisai = cetate, citadela
LÁSZLÓ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Vladislav
LAURA /LAURENTIU [latina] Laurus = lauri
LENA - Varianta a numelui Elena
LEO [latina] leu
LEON [greaca] leu
LEONARD [germana] leu curajos; leon = leu + hard = curajos
LEONIDA [greaca] leon = leu
LEONTIN / LEONTINA [latina] Varianta a numelui Leo
LEOPOLD [germana] liut "= popor + bald = oindraznet
LETITIA [latina] bucurie, fericire
LIDIA [greaca] din Lidia, o regiune din Asia Mica
LILIANA [latina] lilium = crin
LINDA [spaniola] frumoasa
LISA - Varianta a numelui Elisabeta
LIVIA [latina] liveo = a invidia sau lividus = invidios
LOLITA [spaniola] varianta a numelui Lola
LORENA -Varianta a numelui Laura
LUBOMIR [slava] lub = dragoste + mir = pace
LUCA [greaca] Loukas = din Lucania, o regiune din Italia
LUCIA / LUCIAN [latina] lux = lumina
LUDMILA [slava] in favoarea poporului; lud = popor + mil = mila, favoare
LUDOVIC [germana] Hludwig = luptator de seama; hlud = faima + wig - luptator
LUMINITA [romana] lumina
MACARIE [greaca] makaros = binecuvantat
MADALINA Varianta a numelui Magdalena
MAGDA Varianta a numelui Magdalena
MAGDALENA Din Magdala (un sat din Galileea)
MAHOMED [araba] hamida = a lauda
MAIA [latina] mare
MANOLE Varianta a numelui Emanuel
MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel
MARA [ebraica] amar; [maghiara] Varianta numelui Maria
MARC [latina] Mars = zeul Marte
MARCEL Varianta a numelui Marc
MARGARETA [greaca] margaritar, perla
MARGO / MARGOT Varianta a numelui Margareta
MARIA / MARICA / MARITZA [ebraica] mare de amaraciune, [egipteana] iubit
MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana
MARILENA Combinatie intre Maria si Elena
MARIN [latina] marinus = al marii
MARIUS [latina] Mars = zeul Marte
MARLENE Combinatie intre Maria si Magdalena
MARTA [ebraica] stapana casei, doamna
MARTIN [latina] Mars = zeul Marte
MATEI [ebraica] Mattithyahu = dar de la Dumnezeu
MATILDA [germana] maht = pitere + hild = lupta
MAURA [galeza] mór = mare; [latina] brunet
MAX Prescurtare de la Maximilian
MAXIMILIAN [latina] maximus = cel mai mare
MEDEEA [greaca] a pondera sau istet
MELANIA [greaca] melaina = negru, intunecat
MELISA [greaca] albina
MERCEDES [spaniola] compasiune, mila
MICA Prescurtare de la Mihaela
MIHAI / MIHAIL / MIHAELA [ebraica] Miyka'el = Cine este ca Dumnezeu?
MILENA [slava] mil = mila
MIMI Prescurtare de la Maria
MINERVA [latina] inteligenta
MIRA [sanscrita] prosper; [latina] myrra = mir
MIRABELA [latina] mirabilis = minunat
MIRANDA [latina] mirandus = minunat, admirabil
MIRCEA [slav] mir = pace
MIRELA [provensala] mirar = a admira
MIRIAM [ebraica] varianta a numelui Maria
MIROSLAV [slav] mir = pace + slav = slava, glorie
MONA / MONICA [latina] moneo = sfatuitor
MOISE [egipteana] mes = fiu
MUSTAFA [araba] alesul
NADIA - Varianta a numelui rusesc Nadejda = speranta; [araba] primul
NADINE - Varianta a numelui Nadia
NANA [japoneza] mar
NAOMI [ebraica] No'omi = neplacut
NAPOLEON [germana] Nibelungen = copiii cetii
NARCIS / NARCISA [greaca] narke = somn, amortit
NASTASIA - Varianta a numelui Anastasia
NATALIA [latina] Natalia = Ziua de Craciun
NAZARIE [latin] Nazarius, = din Nazareth
NICOLAE [greaca] victoria poporului: nike = victorie + laos = popor
NICODIM [greaca] victoria poporului nike = victorie + demos = popor
NIKITA [latina] Aniketos = invincibil
NONA [latina] Al noualea
NORA - Varianta a numelui Eleonora
OANA - Varianta a numelui Ioana
OCTAVIAN [latina] al optulea
ODETTE [germana] od = noroc, avere
OFELIA [greaca] ophelos = ajutor
OLEG / OLGA [norvegiana] heilagr - prosper. Varianta ruseasca a numelui Helga
OLIMPIA [greaca] Olympus = muntele zeilor
OLIVER / OLIVIA [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina] oliva = maslin
ORESTE [greaca] orestais = muntean
ORLANDO - Varianta a numelui Roland
OSCAR [galeza] os = cerb + cara = iubit lover; [engleza veche] os = bun + gar = sulita
OTTO [germana] od = noroc, avere
OVIDIU [latina] ovis = oaie
PAMELA [greaca] o dulceata; pan = tot + meli = miere
PARTENIE [greaca] parthenos = fecioara
PASCAL [latina] Pascha = Paste
PATRICIA / PATRICIU / PATRICK [latina] Patricius = nobil, aristocrat
PAUL [latina] paulus = mic, umil
PAVEL - Varianta slava a numelui Paul
PEPE - Prescurtare spaniola a numelui Iosif
PETRU / PETRONELA [greaca] petros = piatra
POLIXENIA [greaca] polloi = multi + xenoi = straini
RADA, RADU, RADOVAN [slav] rad = fericit
RADOMIL [slav] rad = fericit + mil = mila
RADOSLAV [slav] rad = fericit + slav = slava, glorie
RAISA [greaca] rhaion = mai relaxat; [idis] = trandafir
RAMON / RAMONA - Varianta catalana a nunelui Raymond
RANDOLF [germana] rand = muchie + wulf = lup
RAFAEL [ebraica] Repha'el = Dumnezeu a vindecat
RAUL - Varianta spaniola a numelui Randolf
RAYMOND [germana] Reginmund: ragin = sfat + mund = protector
RAZVAN - Varianta a numelui Radovan. Nume adus din India de catre tigani, insemnand "aducator de vesti bune". [rus] razvati = a cauta un sens, un inteles
RENATA [latina] renascut
RENÉ - Varianta franceza a numelui Renata
REYNOLD [germana] Reginold; ragin = sfat + wald "= putere
RICHARD [germana] ric = putere + hard = curajos
ROBERT [germana] hrod = faima + beraht = stralucitor
ROBIN - Varianta a numelui Robert
RODICA [slav] rod = fertil, rodnic
ROGER [germana] hrod = faima + ger = sulita
ROLAND [germana] hrod = faima + land = pamant
ROMEO [latina] trecator prin Roma
ROSA [latina] trandafir
ROSALIA [latina] trandafir
ROSALINDA [germana] hros = cal + linde = bland; [latina] trandafir frumos
ROXANA [persana] zori de zi
RUDOLF [germania] hrod = faima + wulf = lup
RUPERT - Varianta a numelui Robert
RUXANDRA - Varianta a numelui Roxana
SABINA [latina] locuitoare a unei regiuni centrale din Italia
SABRINA [galeza] Severn - rau din tara Galilor
SALOMEA [ebraica] shalom = pace
SAMANTA - Varianta a nunelui Samuel; [ebraica] ascultator
SAMSON [ebraica] Shimshon = soare
SAMUEL [ebraica] Shemu'el = numele lui Dumnzeu sau "Dumnezeu a auzit"
SANDA / SANDRA / SANDU / SASHA - Prescurtare de la Alexandra/Alexandru
SAUL [ebraica] Sha'ul = cerut, solicitat
SEBASTIAN [latina] din Sebastia, un oras din Asia Mica; [greaca] sebastos = venerabil
SELENA [greaca] Luna
SEPTIMIU [latina] al saptelea
SERAFINA [ebraica] seraphim - de foc
SERENA [latina] senin, linistit
SERGIU [latin ] servitor
SEVER / SEVERIN [latina] dur, autoritar
SIDONIA [latina] din Sidon, un oras fenician
SIGISMUND / SIGMUND [germana] sige = victorie mund = protector
SILVESTRU [latina] padurean
SILVIA [latina] silva = lemn, padure
SIMION / SIMON / SIMONA [ebraica] Shim'on = a asculta
SOFIA [greaca] intelepciune
SOLOMON [ebraica] shalom = pace
SONIA - Varianta a numelui Sofia
SOFRONIE [greaca] sophron = auto-control
SORIN / SORINA [romana] soare. Nume tipic romanesc
SOREL [germana] acru
SPIRIDON [latina] spiritus = spirit
STAMATE [greaca] stamato = a opri, stop
STAN / STANISLAV [slav] stan = guvernare, putere + slav = slava
STEFAN / STEFANIA [greaca] stephanos = coroana
STELA [romana] stea
STELIAN [greaca] stylos = stalp
SUZANA [ebraica] shushan = crin, trandafir
SVETLANA [slav] svet = lumina
TAMARA [ebraica] date din palma
TEMISTOCLE [greaca] themistokles = gloria legii: themistos = al legii + kleos = putere, glorie
TEODOR / TEODORA [greaca] Theodoros = dar de la Dumnezeu : theos = zeu + doron = dar
TEOFIL [greaca] prieten al lui Dumnezeu; theos = Dumnezeu + philos = prieten
TEREZA [greaca] theros = vara sau therizein = a strange roadele
TEODOSIE [greaca] theos = zeu + dosis = daruit
TIBERIU / TIBOR [latina] de la Tibru, raul ce trece prin Roma
TIMOTEI [greaca] timan = a onora + theos = Dumnezeu
TITUS [latina] titulus = titlu de onoare
TITZIAN / TITZIANA - Varianta a numelui Titus
TOMA [ebraica] Te'oma = geaman
TRISTAN [celtic] Drystan: drest = rascoala, tumult; [latina] tristus = trist
TUDOR [celtic] Teutorigos = conducatorul poporului
VADIM Varianta a numelui Vladimir
VALENTIN / VALENTINA [latina] valens = puternic, viguros
VALERIA / VALERIU / VALERIAN [latina] valere = a fi puternic
VALTER [germana] wald = conducator + heri = armata
VANDA [slav] calatorie
VARVARA Varianta a numelui Barbara
VASILE [greaca] basileus = rege
VERA [rusa] credinta [latina] verus = adevar
VERONA Numele unui oras din Italiua
VERONICA [greaca] Pherenike = a aduce victoria: pherein = a aduce + nike = victorie; [latina] Vera icon = imagine reala
VESPASIAN [latina] vesper = vest sau seara vespa = viespe
VICTOR [latina] victorie
VINCENT [latina] vincere = a cuceri
VIOLA / VIOLETA [latina] violet
VIOREL / VIORICA [romana] de la numele florii viorea
VIRGIL Nume roman de familie
VIRGINIA [latina] virgo = virgina, fecioara
VITALIE [latina] vitalis = vital, al vietii
VIVIANA [latina] vivus = viu
VLAD [slav] volod = putere
VLADIMIR [slava] volod = a conduce, putere + mer = mare, faima sau mir = pace
XENIA [greaca] ospitalitate
WILHELM / WILLIAM [germana] wil = vointa, dorinta + helm = protectie
WOLFGANG [germana] wulf = lup + gang = cale
YURI Varianta ruseasca a numelui George
YVONNE [germana] arc
ZAHARIA [ebraica] Zekaryah = Dumnezeu isi aminteste
ZENOVIA [greaca] Viata lu Dumnezeu: Zeno = dumnezeu + bios = viata
ZINAIDA [greaca] Zenais = derivat din Zeus = Dumnezeu
ZOE [greaca] viata
ZOLTÁN [greaca] provine din zoe = viata; [turca] sultan
Clasa a IX-a ”Originile creştinismului”
In primul secol al erei noastre, in Imperiul roman si-a făcut apariţia o noua religie: creştinismul. Aducând un mesaj universal, mai presus de diviziunile naţionale sau sociale, creştinismul avea sa devină religia dominanta pe întreg cuprinsul Imperiul roman
IUDEEA ROMANA
Din anul 63 i. Cr., Ideea este inclusa in provincia romana Siria. Regii Iudeii domnesc sub autoritatea proconsului roman. Ocupaţia romana i-a divizat pe evrei in mai multe grupări. Saducheii reprezentau bogata si influenta aristocraţie preoţeasca, colaboratoare a romanilor. Fariseii erau partizanii respectării cu stricteţe a Legii lui Moise. Zelotii erau adepţii rezistentei armate, violente contra romanilor. Esenienii erau o secta care, dezgustata de societatea din timpul ei, a preferat sa trăiască in comunitati monarhale izolate.
O componenta esenţiala a iudaismului era ideea venirii unui salvator, Mesia, care sa elibereze poporul evreu.
CRESTINISMUL SI MESAJUL SAU
Nucleul întregii doctrine (doctrina reprezintă pentru creştini totalitatea credinţelor, a ideilor, a regulilor, care definesc o concepţie a omului fata de Dumnezeu, fata de lume si fata de ceilalţi) creştine este Iisus, pe care discipolii săi l-au numit Mesia (Unsul, in greceşte Christos). Născut in Palestina, in anul 5 i. Cr., el a fost răstignit in anul 30 d. Cr. Viata si scurta lui apariţie de Mesia sunt descrise de Evanghelii.
Iisus nu a contestat religia evreilor, dar a încercat sa depaseasca limitele unei comunitati umane restrânse, mesajul sau fiind adresat tuturor oamenilor. Creştinismul este o religie întemeiata pe iubirea aproapelui si pe virututi morale. Cretinilor li se promitea după moarte viata eterna in imparatia lui Dumnezeu, Paradisul.
INCEPUTURILE CRESTINISMULUI
Componenta esenţiala a acestei noi religii este iudaismul, care a promovat monoteismul, speranţa mesianica, sistemul etic cel mai riguros existent atunci (cele 10 porunci), o filozofie a istoriei ( Dumnezeu va triumfa asupra eşecului pe care omul l-a înregistrat in încercarea lui de a aduce in istorie o epoca de aur), si o carte sfânta (Vechiul Testament), care, împreuna cu Noul Testament, vor constitui Biblia.
Limba in care s-a difuzat creştinismul a fost cea greaca, o adevărata limba universala antica. Momentul-cheie care a dus la distrugerea credinţelor politeiste greceşti a fost apariţia filozofiei raţionale in secolul al VI-lea i. Cr. Insa foarte curând, filozofia nu va mai reuşi sa ofere o unitate spirituala a lumii greceşti (cum fuseseră înainte panteonul zeilor, cultul lor, marile serbări panelenice). Ea insasi se va diviza in diverse scoli filozofice: stoicismul( cu detaşarea sa), epicureismul (cu individualismul si urmărirea satisfactiei personale) si materialismul, care au influenţat profund orientarea generala. Elementele prin care s-au manifestat insa afinitatile religioase intre greci si religia creştina nou aparuta au fost platonismul, cu ideea nemuririi sufletului, si stoicismul, cu ideea lumii de dincolo.
Contribuţia romanilor la constituirea noii religii a fost una special politica. Ei au avut ca nimeni alţii pana atunci sentimentul unitarii omenirii sub o lege universala. Cuceririle romane au dus, pe de alta parte, la pierderea credinţei multor popoare in propriii lor zei, instituind un model comun.
RASPANDIREA CRSTINISMULUI
Creştinismul s-a adresat mai întâi evreilor. El s-a extins repede la Ierusalim, dar tot aici si-a avut primul martir, pe Ştefan, ucis cu pietre de evrei. Personalitatile cele mai importante care au ajutat la răspândirea creştinismului au fost Pavel si Petru, care a convertit pentru prima data un ne-evreu, pe Cornelius, un sutaş roman. Conciliul de la Ierusalim din anul 49 d. Cr. a decis ca noua religie sa iasă din graniţele ei iniţiale, adresându-se si celorlalte popoare. Creştinismul devine prin aceasta o religie destincta de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel apar primele comunitati de creştini printre evrei, dar si printre greci si romani. Doua acte rituale trebuiau respectate in primul rând pentru a fi considerat creştin : botezul si euharistia ( impartasania).
LUPTA CRESTINISMULUI PENTRU SUPRAVIETUIRE
Biserica a avut de infrantat circa 300 de ani problema externa a persecuţiilor (din partea statului roman) si pe cea interna a ereziei.
Cauzele persecuţiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai întâi politice, căci creştinii ii erau loiali lui Cristos, iar romanii Cezarului, cele doua ordini intrând adesea in conflict. Alte cauze au fost de natura religioasa, crstinii refuzând sacrificiile pe altare si in general idolii; sociala, creştinii militând pentru egalitate sociala, ceea ce in ochii aristocraţiei romane constituia o adevărata revoluţie; economica, fabricanţii de idoli, pictorii, arhitecţii, preoţii nefiind entuziasmaţi de acesta religie care le ameninţa mijloacele de existenta.
Persecutarea creştinilor a fost atât religioasa, cat si politica. Primul mare persecutor a fost Nero, care a răspândit zvonul ca incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuze, crestinii au fost martirizaţi - au fost ucişi in amfiteatrele romane, sfasiati fiind de animale sălbatice. Ei au adoptat, datorita persecuţiei, o viata clandestina, mutându-si reuniunile in catacombe. Se organizau insa temeinic, comunitatile lor fiind conduse de episcopi. Ultima mare persecuţie datează din 303 si a fost ordonata de împăratul Diocletian.
LUPTA PENTRU DOCTRINA
Biserica a trebuit sa lupte pe de alta parte si pentru apărarea doctrinei, in special cu cei care încercau sa îmbrace filozofia greaca in haine creştine. Astfel de erezii au fost gnosticismul, maniheismul. Acestora le-au răspuns apologeţii, prin intermediul cărora doctrna si-a precizat contururile, devenind mai riguroasa. Ei s-au adresat evreilor sau statului roman pentru o încetare a persecuţiilor. Cei mai importanţi apologeţi creştini au fost Iustin Martirul, Tertullian si Origene.
Confruntările doctrinare au condus la necesitatea clarificării corpului de baza al credinţei creştine, pentru aceasta episcopii începând sa se reunească in adunări numite Concilii.
Vocaţia universala a creştinismului timpuriu
IMPERIUL ROMAN DEVINE CRESTIN
Procesul de împăcare intre Biserica si Statul roman a început cu Constantin cel Mare. Fiu nelegitim al generalului Constantiu Chlorus si al unei creştine orientale cu numele de Elena, Constantin s-a antrenat la începutul sec. al IV-lea in razboaiele pentru succesiunea imperiala. In anul 312, înaintea confruntării militare cu Maxentius la Podul Milvius, Constantin a adoptat creştinismul, ci si pentru ca dorea sa dea o noua unitate imperiului. El s-a angajat in politica de favorizare a creştinismului, acordând, prin Edictul de la Milano, libertatea de cult noii religii. In 325, din ordinul sau are loc primul Conciliu ecumenic al Bisericii creştine la Niceea, având ca scop combaterea arianismului.
In 394, împăratul Theodosius face din creştinism singura religie oficiala. Templele sunt transformate in biserici, iar Jocurile Olimpice sunt suspendate. Ultima lovitura data „ păgânismului” a avut loc in 529, când Iustian a ordonat închiderea scolii de filozofie din Atena. De la acordarea libertatii de cult la hegemonia noii religii nu trecuseră decât 2 secole. Imparatii creştini încearcă sa stearga urmele politeismului si sa instaureze o dogma universala.
APARITIA REGURILOR DE CREDINTA
Imparatii romani care au o dogma religioasa unitara pentru întreg imperiul. Credinţele si principiile noii religii sunt fixate acum intr-un sistem; este fixat, de asemenea, crezul, pentru a-i recunoaşte si testa pe cei credincioşi. Dogmele nu reprezintă doar norme canonice nou-apărute, ci si rezumate ale doctrinelor biblice majore. Aceasta este epoca de aur a Parintilor Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430).
Tot acum apare monasticismul. Cei mai mari conducători monastici au fost, in estul Europei, Pahomie (sec. al VI-lea). Ei au fondat mânăstiri ale căror principii conducătoare erau sărăcia, munca si ascultarea.
SUPERIORITATEA EPISCOPULUI ROMEI
In ierarhia bisericeasca, rangul de episcop este rangul suprem. Episcopul Romei castiga treptat supremaţia in raport cu ceilalţi episcopi si ia titlul onorific de papa ( papa se considera succesor al apostolului Petru, crucificat la Roma). După mutarea capitaliei imperiului la Constantinopol (300), pentru lung timp episcopul Romei a fost cea mai puternica persoana din Roma. Autoritatea sa a sporit si mai mult după ce, in 476, Imperiul roman de apus s-a destrămat, aceasta intuite incarnând rezintanta împotriva năvălirilor barbare.
IUDEEA ROMANA
Din anul 63 i. Cr., Ideea este inclusa in provincia romana Siria. Regii Iudeii domnesc sub autoritatea proconsului roman. Ocupaţia romana i-a divizat pe evrei in mai multe grupări. Saducheii reprezentau bogata si influenta aristocraţie preoţeasca, colaboratoare a romanilor. Fariseii erau partizanii respectării cu stricteţe a Legii lui Moise. Zelotii erau adepţii rezistentei armate, violente contra romanilor. Esenienii erau o secta care, dezgustata de societatea din timpul ei, a preferat sa trăiască in comunitati monarhale izolate.
O componenta esenţiala a iudaismului era ideea venirii unui salvator, Mesia, care sa elibereze poporul evreu.
CRESTINISMUL SI MESAJUL SAU
Nucleul întregii doctrine (doctrina reprezintă pentru creştini totalitatea credinţelor, a ideilor, a regulilor, care definesc o concepţie a omului fata de Dumnezeu, fata de lume si fata de ceilalţi) creştine este Iisus, pe care discipolii săi l-au numit Mesia (Unsul, in greceşte Christos). Născut in Palestina, in anul 5 i. Cr., el a fost răstignit in anul 30 d. Cr. Viata si scurta lui apariţie de Mesia sunt descrise de Evanghelii.
Iisus nu a contestat religia evreilor, dar a încercat sa depaseasca limitele unei comunitati umane restrânse, mesajul sau fiind adresat tuturor oamenilor. Creştinismul este o religie întemeiata pe iubirea aproapelui si pe virututi morale. Cretinilor li se promitea după moarte viata eterna in imparatia lui Dumnezeu, Paradisul.
INCEPUTURILE CRESTINISMULUI
Componenta esenţiala a acestei noi religii este iudaismul, care a promovat monoteismul, speranţa mesianica, sistemul etic cel mai riguros existent atunci (cele 10 porunci), o filozofie a istoriei ( Dumnezeu va triumfa asupra eşecului pe care omul l-a înregistrat in încercarea lui de a aduce in istorie o epoca de aur), si o carte sfânta (Vechiul Testament), care, împreuna cu Noul Testament, vor constitui Biblia.
Limba in care s-a difuzat creştinismul a fost cea greaca, o adevărata limba universala antica. Momentul-cheie care a dus la distrugerea credinţelor politeiste greceşti a fost apariţia filozofiei raţionale in secolul al VI-lea i. Cr. Insa foarte curând, filozofia nu va mai reuşi sa ofere o unitate spirituala a lumii greceşti (cum fuseseră înainte panteonul zeilor, cultul lor, marile serbări panelenice). Ea insasi se va diviza in diverse scoli filozofice: stoicismul( cu detaşarea sa), epicureismul (cu individualismul si urmărirea satisfactiei personale) si materialismul, care au influenţat profund orientarea generala. Elementele prin care s-au manifestat insa afinitatile religioase intre greci si religia creştina nou aparuta au fost platonismul, cu ideea nemuririi sufletului, si stoicismul, cu ideea lumii de dincolo.
Contribuţia romanilor la constituirea noii religii a fost una special politica. Ei au avut ca nimeni alţii pana atunci sentimentul unitarii omenirii sub o lege universala. Cuceririle romane au dus, pe de alta parte, la pierderea credinţei multor popoare in propriii lor zei, instituind un model comun.
RASPANDIREA CRSTINISMULUI
Creştinismul s-a adresat mai întâi evreilor. El s-a extins repede la Ierusalim, dar tot aici si-a avut primul martir, pe Ştefan, ucis cu pietre de evrei. Personalitatile cele mai importante care au ajutat la răspândirea creştinismului au fost Pavel si Petru, care a convertit pentru prima data un ne-evreu, pe Cornelius, un sutaş roman. Conciliul de la Ierusalim din anul 49 d. Cr. a decis ca noua religie sa iasă din graniţele ei iniţiale, adresându-se si celorlalte popoare. Creştinismul devine prin aceasta o religie destincta de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel apar primele comunitati de creştini printre evrei, dar si printre greci si romani. Doua acte rituale trebuiau respectate in primul rând pentru a fi considerat creştin : botezul si euharistia ( impartasania).
LUPTA CRESTINISMULUI PENTRU SUPRAVIETUIRE
Biserica a avut de infrantat circa 300 de ani problema externa a persecuţiilor (din partea statului roman) si pe cea interna a ereziei.
Cauzele persecuţiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai întâi politice, căci creştinii ii erau loiali lui Cristos, iar romanii Cezarului, cele doua ordini intrând adesea in conflict. Alte cauze au fost de natura religioasa, crstinii refuzând sacrificiile pe altare si in general idolii; sociala, creştinii militând pentru egalitate sociala, ceea ce in ochii aristocraţiei romane constituia o adevărata revoluţie; economica, fabricanţii de idoli, pictorii, arhitecţii, preoţii nefiind entuziasmaţi de acesta religie care le ameninţa mijloacele de existenta.
Persecutarea creştinilor a fost atât religioasa, cat si politica. Primul mare persecutor a fost Nero, care a răspândit zvonul ca incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuze, crestinii au fost martirizaţi - au fost ucişi in amfiteatrele romane, sfasiati fiind de animale sălbatice. Ei au adoptat, datorita persecuţiei, o viata clandestina, mutându-si reuniunile in catacombe. Se organizau insa temeinic, comunitatile lor fiind conduse de episcopi. Ultima mare persecuţie datează din 303 si a fost ordonata de împăratul Diocletian.
LUPTA PENTRU DOCTRINA
Biserica a trebuit sa lupte pe de alta parte si pentru apărarea doctrinei, in special cu cei care încercau sa îmbrace filozofia greaca in haine creştine. Astfel de erezii au fost gnosticismul, maniheismul. Acestora le-au răspuns apologeţii, prin intermediul cărora doctrna si-a precizat contururile, devenind mai riguroasa. Ei s-au adresat evreilor sau statului roman pentru o încetare a persecuţiilor. Cei mai importanţi apologeţi creştini au fost Iustin Martirul, Tertullian si Origene.
Confruntările doctrinare au condus la necesitatea clarificării corpului de baza al credinţei creştine, pentru aceasta episcopii începând sa se reunească in adunări numite Concilii.
Vocaţia universala a creştinismului timpuriu
IMPERIUL ROMAN DEVINE CRESTIN
Procesul de împăcare intre Biserica si Statul roman a început cu Constantin cel Mare. Fiu nelegitim al generalului Constantiu Chlorus si al unei creştine orientale cu numele de Elena, Constantin s-a antrenat la începutul sec. al IV-lea in razboaiele pentru succesiunea imperiala. In anul 312, înaintea confruntării militare cu Maxentius la Podul Milvius, Constantin a adoptat creştinismul, ci si pentru ca dorea sa dea o noua unitate imperiului. El s-a angajat in politica de favorizare a creştinismului, acordând, prin Edictul de la Milano, libertatea de cult noii religii. In 325, din ordinul sau are loc primul Conciliu ecumenic al Bisericii creştine la Niceea, având ca scop combaterea arianismului.
In 394, împăratul Theodosius face din creştinism singura religie oficiala. Templele sunt transformate in biserici, iar Jocurile Olimpice sunt suspendate. Ultima lovitura data „ păgânismului” a avut loc in 529, când Iustian a ordonat închiderea scolii de filozofie din Atena. De la acordarea libertatii de cult la hegemonia noii religii nu trecuseră decât 2 secole. Imparatii creştini încearcă sa stearga urmele politeismului si sa instaureze o dogma universala.
APARITIA REGURILOR DE CREDINTA
Imparatii romani care au o dogma religioasa unitara pentru întreg imperiul. Credinţele si principiile noii religii sunt fixate acum intr-un sistem; este fixat, de asemenea, crezul, pentru a-i recunoaşte si testa pe cei credincioşi. Dogmele nu reprezintă doar norme canonice nou-apărute, ci si rezumate ale doctrinelor biblice majore. Aceasta este epoca de aur a Parintilor Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430).
Tot acum apare monasticismul. Cei mai mari conducători monastici au fost, in estul Europei, Pahomie (sec. al VI-lea). Ei au fondat mânăstiri ale căror principii conducătoare erau sărăcia, munca si ascultarea.
SUPERIORITATEA EPISCOPULUI ROMEI
In ierarhia bisericeasca, rangul de episcop este rangul suprem. Episcopul Romei castiga treptat supremaţia in raport cu ceilalţi episcopi si ia titlul onorific de papa ( papa se considera succesor al apostolului Petru, crucificat la Roma). După mutarea capitaliei imperiului la Constantinopol (300), pentru lung timp episcopul Romei a fost cea mai puternica persoana din Roma. Autoritatea sa a sporit si mai mult după ce, in 476, Imperiul roman de apus s-a destrămat, aceasta intuite incarnând rezintanta împotriva năvălirilor barbare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)